E anotimpul taberelor. Nu am uitat perioada copilăriei mele atunci când abia așteptam să plec. Exista o magie a taberelor când timpul petrecut alături de copii, departe de casă și cicălelile părinților era ceva nemaipomenit.
Am fost la mare și la munte amintirile de atunci fiind extrem de vii. Năvodariul îl consideram a fi o destinație asemănătoare cu Indonezia ori Bali cum cred copiii de astăzi că este pentru că neavând termen de comparație și nici acces la informatie așa percepeam lucrurile. Însă senzația care mă învăluie acum, după atâtea zeci de ani, e una plăcută semn că a fost ce trebuie în ciuda a ce variante există astăzi.
În ultima noapte de tabără, că era la munte ori la mare, focul mare, spectaculos, nu lipsea. De câte ori văd un astfel de foc am parte de o călătorie în timp. La fel am pățit și astăzi spre bucuria mea.
Vara continuă iar eu o savurez cât de tare pot. Sunt atentă la tot ce mă înconjoară bucurându-mă de fiecare gâză, floare ori formă pe care o întâlnesc. E o bucurie curată care-mi dă energia de a merge mai departe pe drumul meu.
