machetedidactice.com

S-ar crede că am doar o idee, dar nu e așa

În capul meu se învârt tot soiul de idei. În încâlceala existentă îmi fac tot soiul de planuri încercând a găsi variante cât mai bune, potrivite, inspirate.

Contează tare mult, dar tare, tare mult și cu cine colaborez pentru că e un lucru verificat: dacă omul e cusurgiu ori nehotărât nu iese și gata! Și am avut parte de câțiva chiar dacă eu mi-am dat toată silința să vin în întâmpinarea nevoilor lor.

Trebuie să mărturisesc că și eu am greșit de câteva ori frângându-se comunicarea, ori neînțelegând exact ce anume se dorește de la un anumit proiect ori material. Dacă timpul a permis, am reparat, dacă nu asta a fost.

Lasă un răspuns