machetedidactice.com

Fiecare dintre noi suntem „Regele tuturor sălbăticiunilor” uneori

Regele tuturor sălbăticiunilor, cartea ilustrată pentru copii a scriitorului și artistului american Maurice Sendak a fost publicată în 1963. Lucrarea a fost considerată revoluționară pentru tratamentul onest al emoțiilor copiilor, în special furia, și a câștigat medalia Caldecott din 1964.

Tânărul Max este obraznic alergând cu o furculiță în mână după câine. Mama lui îl numește sălbăticiune și, când este obraznic cu ea, îl trimite în camera lui la culcare fără să ia cina. Îmbrăcat într-un costum de lup, Max este atât de furios încât dormitorul lui începe să se transforme într-o junglă și apare o barcă. El navighează spre țara lucrurilor sălbatice, unde sunt monștri uriași cu gheare. Fără frică de nimic, Max îmblânzește sălbăticiunile, care sunt de acord că el este cel mai sălbatic dintre toți și îl fac regele lor. Max decretează:

Să înceapă tărăboiul sălbatic!

iar el și lucrurile sălbatice dansează în lumina lunii, atârnă în copaci și, în general, se revoltă, până când Max își dă seama că îi este dor de dragostea mamei sale. Deși sălbăticiunile îl roagă să rămână, el se întoarce în dormitorul său, unde îl așteaptă cina caldă.

Deși acum este considerat un clasic, Regele tuturor sălbăticiunilor a primit inițial recenzii mixte, deoarece unii critici au susținut că ar traumatiza copiii. Cu toate acestea, alții au lăudat munca pentru tratarea furiei din copilărie, observând că aceasta explică scopul pauzelor prin retragerea în camerele lor ori într-un colț al casei, îi ajută pe copii în gestionarea furiei și îi învață să-și canalizeze temperamentul în mod creativ. De asemenea, le arată tinerilor cititori că, chiar dacă uneori vor să fie sălbăticiuni, o casă cu disciplină iubitoare este cel mai bun loc pentru a fi. În plus, aventurile lui Max demonstrează că imaginația copiilor este un lucru minunat, ducându-i oriunde doresc.

În Regele tuturor sălbăticiunilor, autorul a creat o poveste minunată cu imagini vii pentru a o susține. A fost scris cu un copil în minte și permite imaginației unui copil să crească. Textul este bine organizat și previzibil, deoarece repetă cuvinte și fraze care permit cititorului să prezică ce se poate întâmpla în continuare.

… o pădure a crescut… și a crescut… și a crescut….

Acest text a fost, de asemenea, întins pe șase pagini, ceea ce l-a făcut pe cititor să dorească să vadă în ce va crește. Imaginile care însoțesc acest text permit cititorului, de asemenea, să prezică ce se poate întâmpla pe pagina următoare. Ritmul este mai lent pentru a crea un ton mai relaxat și permite cititorului să înțeleagă ce se întâmplă. Totuși, nu este prea lent pentru a menține atenția cititorului. O propoziție poate fi întinsă pe cinci sau mai multe pagini, deci nu există prea mult text pe pagină. Acest lucru îl menține pe cititor implicat cu privire la ceea ce urmează și nu este copleșit de prea mult text pe pagină.


(sursa foto: aici)

În ceea ce privește imaginile, sunt foarte interesante și captivante. Textura prezentată în toate imaginile aduce cu adevărat la viață conceptele. Imaginile lui Max, pe lângă monștri, copaci, cer, apă, barcă și alte obiecte sunt mai realiste datorită texturii lor. Cititorul le poate raporta la gândurile din viața reală despre păduri și dormitorul lor și poate obține mai multe din carte. Pe paginile 26-27, așa cum se arată mai jos, texturile sunt realiste, iar culorile sunt unificate.

În timp ce culorile sunt destul de plictisitoare, toate se îmbină bine și creează o imagine coerentă. Maro, galben, verde închis, albastru închis și roșu închis sunt toate culori realiste, complementare, care fac imaginile ușor de imaginat de către copii în capul lor. Dominanța joacă un rol important în a face aceste imagini la fel de frumoase pe cât sunt. Monștrii sunt mult mai mari și ocupă o poțiune mare din fiecare pagină. Atrage atenția cititorului asupra monștrilor și îi subliniază că este neobișnuit ca creaturi atât de mari să fie în dormitorul lui Max. Această idee se desfășoară pe parcursul întregii cărți și împrumută ideea de armonie. Culorile și dimensiunile tuturor imaginilor continuă pe tot parcursul cărții. Cu doar modificări subtile între pagini, le permite cititorilor să facă conexiuni cu părțile anterioare ale cărții și să formeze o înțelegere mai profundă a ceea ce se întâmplă. Regele tuturor sălbăticiunilor este o carte cu imagini incredibile care aduce textul la viață în imagini atât de vii, încât cititorul nu se poate abține să nu le amintească după ce le citește.

Regele tuturor sălbăticiunilor nu are o problemă directă de justiție socială, ci sugerează în schimb relația dintre părinți și copii. Max a fost rău cu mama lui și, prin urmare, l-a trimis la culcare fără să ia cină. A fost supărat de asta și a vrut să scape de mama lui, așa că și-a imaginat că în camera lui creștea o pădure și s-a prefăcut că locuiește acolo. Odată ajuns acolo, însă, a devenit singur și a vrut să meargă acasă

unde era cea mai iubită ființă dintre toate.

Îi era dor să fie acasă și era fericit când s-a întors acasă. Deși mama nu este menționată niciodată, arată că, deși Max era supărat pe mama lui, totuși își dorea să vină acasă acolo unde se simțea iubit. Mama nu a fost niciodată pozată și nu a avut nicio voce în text, dar a influențat o mulțime de decizii ale lui Max. De asemenea, l-a trimis în pat fără mâncare, așa că povestea se adresează tensiunii pe care copiii o simt uneori cu părinții lor. Deși Max nu simte că mama lui l-a tratat corect, el totuși vrea să se întoarcă acasă la ea. Mesajul general este că, deși s-ar putea să nu te înțelegi cu părinții tăi tot timpul, ei vor fi mereu alături de tine în cele din urmă. Frustrarea dintre părinți și copii este o problemă la care mulți copii se pot raporta și această carte împletește această idee cu o poveste grozavă, imaginativă.

O așa poveste minunată nu avea cum să fie ratată, drept pentru care am adus-o în atenția celor mici cauzele fiind descrise mai sus. M-am pregătit mult pentru acest atelier pentru că fără materialele vizuale nu faci nimic la un nivel de vârstă atât de mic. Iar reația copiilor atunci când au văzut desfășurarea evenimetelor a fost pe măsură. De fapt, care dintre noi (nu vă uitați că mulți suntem mari) nu are din când în când manifestări de sălbăticiune? E vreunul care are curajul să nege?

Cum am structurat eu activitatea? Am început cu citirea poveștii și explicarea cuvintelor necunoscute și pe măsură ce înaintam în ea ilustrațiile erau arătate copiilor pentru a ca ea să fie îmbrăcată în culori nu doar în cuvinte.

A fost foarte incitant pentru copii pentru că s-au regăsit în comportamentul lui Max, auzindu-se voci care au mărturisit că și mama lor le-a spus la fel. La un moment dat am introdus măștile în povestea noastră, pentru a intra și mai bine în atmosferă, a o cuprinde din mai multe planuri ori se știe că apariția unei măști care acoperă chipul dă altă turnură percepției. Aduceți-vă aminte de jocul Cucu-bau! și reacția copiilor.

Finalul poveștii a adus cu ea nu o cină ci un mic dejun, dorind a acoperi și această percepție. V-ați întrebat vreodată cum privesc cei mici acest moment, al hrănitului, al mâncării? I-ați întrebat se simt alimentele, dacă fac diferența între crud și prelucrat, dacă știu ce este vegetal și animal? Nu așteptați ca aceste informații să vină de la grădiniță ori școală, exersațile acasă unde e mult mai ușor, frumos, constructiv, cu un impact major pentru că grădinița, școala vine să completeze educația de acasă. Am aflat că salata din sendviș este fiartă înainte de a fi pusă acolo, că brânza vine de la magazin și că roșia este de mai mult culori. Nu trebuie să mai reamintesc faptul că mulți copii nu mănâncă una sau alta în condițiile în care nici măcar nu au gustat, țipând că nu le place ceea ce este complet eronat pentru că nu ai de unde ști dacă-ți place ori nu devreme ce nu cunoști gustul. Au ciugulit, că erau după un mic dejund de acasă însă la final lucrurile au stat diferit ajungându-i foamea.

O activitate matematică a urmat, un zar ajutându-mă și antrenând copiii. Fiecare a rostogolit zarul, a identificat imaginea care a căzut pentru ca mai apoi să coloreze dreptunghiul aferent imaginii respective. S-au folosit culori diferite, copiii rostogolind zarul de mai multe ori. Putea urma și o complicare a jocului însă timpul nu m-a lăsat să fac nimic. Îmi pare rău că nu pot zăbovi peste aceste subiecte atât de ofertante, nu pot pentru că singură nu am cum, trebuie o colaborare mai susținută între mai multe părți, însă e bine și așa, chiar e bine și asta se simte în atitudinea copiilor.

Finalul a fost destinat unei meștereli, așa cum este deja cunoscut, figura unei sălbăticiuni fiind provocarea. Printre toate s-a strecurat și o mamă, o mamă de sălbăticune, evident!

A fost intens, emoționant, firesc. O bucurie!

(surse: aici, aici, aici

Lasă un răspuns

%d