Ai avut vreodată senzația că ziua are mult mai multe ore decât știi tu că are? Ori că așa se simte, de parca orele ar fi fost mai dolofane, cărnoase, prea pline de sevă? Poate că da, nu ești străin de ce spun eu aici.
Ei, cam așa a fost sâmbăta asta și cum n-am ieșit din casă vremea fiind una și mai mohorâtă ca spiritul meu actual, am căutat să o umplu cu activități care știu ce efect au asupra mea, unul garantat, încercat ani la rând. Ceva nu se leagă acum însă și chiar dacă recunosc asta nu înseamnă că m-am resemnat.
Dimineață, după ce am citit câteva capitole din cartea de la clubul de lectură de lună asta, am lucrat, găinile mele au prins contur și pe mine în lumea lor. Mintea a țesut povești după ce le-a rulat pe cele pe care deja le știa, lumea păsăretului de curte fiind interesantă și ofertantă fără a mă gândi la oale ori tigăi unde să se odihnească.
După masă, adică micul dejun pe care l-am luat la prânz, la ce întuneric era în casă m-am gândit că ar fi nimerit să văd un film. Nu sunt o așa mare amatoare însă „Four good days” mi-a plăcut, după mintea mea trebuind a fi dus spre vizionare liceenilor. Sunt câteva secvențe în el care te lasă mască discuțiile de după putând fi de mare ajutor aici referindu-mă la prevenție.
Odată filmul terminat, printre reprizele de tuse am dus la bun sfârșit ce mi-am propus pe astăzi în materie de meștereală și după ce închei acest articol mă voi băga în pat pentru a continua cartea pe care acum o citesc. Slava Domnului că e așa!
La voi totul bine?
