Zilele de când sunt la Balcic au anul acesta o încărcătură aparte. Nu că înainte nu ar fi avut pentru că destinația asta este pentru mine una aparte însă acum, înghițită de o mare de refugiați, simt ceva de care sunt oarecum străină.
Oamenii ăștia, cu precădere femei și copii pentru că ei sunt dominați au ajuns aici, într-o destinație de vacanță, fără voia lor și nu au cum simți ceea ce simte un turist adevărat nu unul împins într-un tipar în care nu doreau a fi băgați.
E o stare atât de tristă și de neînțeles pentru că nu are nici o logica modul în care se desfășoară evenimentele. Familiile astea nu pricep ce se petrece cu ele așa cum nici eu, de la mantinelă, nefiind implicata direct în tragedia lor nu pricep.
Aveau viața lor așa cum era, cu bune și cu rele, cu bogăție ori sărăcie, era viață lor. Acum nici nu știu dacă mai au la ce se întoarce totul fiind distrus/ dărâmat/ terminat.
Am avut prilejul să-i văd zile bune, dar mai ales să simt neputința lor de a rezolva ceva ce nu ține de ele și nici nu stă în puterea lor. De dimineață, la micul dejun, aveau mămăligă cu brânză și ceai, ieri au avut macaroane cu brânză, iar alaltăieri iaurt cu brânză sărată. Nu spun că nu e bine, chiar și așa în aceste condiții însă noi, care am avut masa plătită, am primit altceva iar asta mi-a creat un disconfort major. Gândul mi-a fugit la războaiele pe care le știu din cărți, Slavă Domnului! și am văzut că e diferit, oamenii și guvernele statelor lor întinzând o mână de ajutor doar că asta nu se poate petrece la infinit. Doamna care administrează acest complex ne-a spus că mai au cazare și masa asigurată până în septembrie și după aceea nu știe nimeni nimic.
Am văzut că la unele camere de hotel, acolo unde sunt copii mici, au pus bandă scoci la balcoane pentru a nu cădea copiii printre bucățile de lemn. E așa de trist!


În rest, camerele sunt frumoase, este apa caldă și apă rece la discreție, aer condiționat, frigider, curățenie deci condiții decente de trai doar că nu sunt locuri în care să stai mereu. Copiii se bucură, jucându-se și zbenguindu-se în piscina, dar ce-o fi în căpșorul lor nimeni nu are de unde de ști.

Cât despre mame, îngrijorarea nu e ascunsă de zâmbetele care se ivesc pe fețele lor frumoase, pentru că ucrainiencele sunt femei foarte frumoase.

Nu știu ce va mai urma însă ce se petrece nu e demn de secolul în care trăim. Chiar așa, după toate experiențele prin care am trecut de-a lungul anilor nu am reușit să învățăm nimic? La ce a folosit explozia asta informațională, la făcut rău?