Începutul lunii martie este unul plin de semnificații pentru români. Mărțișorul și Babele, dar și Ziua Mamei ce sunt celebrate în primele zile ale lunii aduc cu ele un sentiment aparte.
Dacă mărțișoarele sunt vedetele primei zile, în zona noastră ele fiind oferite de către fete băieților, babele se întind pe primele nouă zile ale începutului de lună. Atunci, trebuie să alegi una dintre aceste zile și așa cum va fi vremea se spune că așa vor fi restul zilelor din an pentru tine. Este știut că primele zile ale primăverii sunt foarte capricioase din punct de vedere meteo, într-o zi putând avea soare și cer senin, ninsoare ori un vânt care nu place nimănui. Acestor manifestări meteorologice le sunt asociate sentimente omenești așa că dacă va fi soare, se crede că vei fi senin și fericit. Dacă va fi un vânt sâcâitor, vei fi zbuciumat și tot așa. Nu cred în aceste lucruri însă mă amuză și în fiecare an aleg aceeași babă, adică aleg același număr. Dacă e să mă iau după ce se spune, ar trebui să aleg altă babă pentru că ea are legătură cu ziua de naștere însă eu așa am ales și nu vreau să o schimb, cifra aleasă fiind preferata mea.
Revenind la mărțișor și la ce importanță are el pentru noi, am confecționat pentru o lecție de grad niște materiale necesare desfășurării ei.
Taraba pe care a trebuit s-o realizez a fost mai elaborată, construcția ei dându-mi ceva bătăi de cap. Însă totul s-a terminat cu bine, reușind a găsi o variantă potrivită. M-a bucurat că fiind aproape, am putut duce eu însămi materialele.
Acum, totul este de domeniul trecutului. Am vorbit cu doamna și mi-a spus că lecția a decurs bine, ea fiind mulțumită iar copiii încântați.
Eu? Eu la fel de mulțumită pentru aceste provocări cărora le-am dat curs cu bine.
Primăvară cu zâmbete și flori!