Toate familiile fericite sunt la fel; fiecare familie nefericită este nefericită în felul său.
*
*
Pentru că nu pot lăsa doar pentru mine această bucurie, am ales să împărtășesc cu voi întâlnirea de care am avut parte în luna iulie în mai multe locații.
Am găsit un exemplar din „Anna Karenina” apărut în anul 1956 la Editura Cartea Rusă, o strășnicie de apariție în traducerea Ștefaniei Velisar Teodoreanu, Mihail Sevastos și Rostislav Donici, cu ilustrații semnate de Roni Noel.
*
*
*
*
De ce am ales să o iau cu mine pe malul Mării Negre, la Balcic și să o citesc cu tihnă, uneori repetând pasaje întregi?
Pentru că mi-a rămas în minte o discuție avută cu o prietenă prețioasă, profesoară de limba română, care-mi spunea la un moment dat că ea citește o dată la zece ani această carte. Venise momentul să o recitească ajunsă la ceas aniversar.
Mă gândeam ce trist că eu nu m-am gândit la așa ceva, dar ce bucurie că pot împărtăși copiilor mei acest lucru, ei având timpul necesar de a pune în practică acest exercițiu, nu neapărat cu această carte, dar musai cu una care face parte din marile opere ale umanității.
Cum am perceput personajele și acțiunea acum la recitire, după mult mai mulți ani, nicidecum zece?
Există o mulțime de personaje în acest roman, dar principalele două povești sunt cele ale Annei Karenina și Konstantin Levin, toate celelalte personaje fiind legate într-un fel de acestea două principale. În timp ce viața lor se intersectează, cei doi se întâlnesc o singură dată, spre sfârșitul cărții.
Mi-a plăcut mult, tare mult Levin, factura lui psihică, caracterul cerințelor spirituale, frământările și multitudinea de întrebări care căutau răspuns. Lupta lui este una spirituală. Vrea să creadă în Dumnezeu, dar are probleme cu religia. Se confruntă cu moartea și concizia vieții și se luptă să găsească sens, să găsească pacea. Este o dovadă a scrisului lui Tolstoi că viața și luptele unui bărbat rus spre sfârșitul secolului al XIX-lea sunt încă atât de actuale astăzi, pentru o femeie modernă din Europa de Est.
Astfel Levin trăia fără să știe și fără să aibă putința de a ști ce este și de ce trăiește pe lume, chinuindu-se din pricina acestei neștiințe în așa măsură încât se temea să nu se sinucidă, dar croindu-și în același timp cu hotărâre un drum al său deosebit și bine determinat în viață. (pagina 271)
Pe Vronski fermecător, inteligent cu preocupări literare, dar diferit în ochii de acum, față de cei de la douăzeci de ani.
Pe Karenin rece ca un sloi, dar totodată sensibil și frământat, un funcționar sec care și-a subordonat toată viața unor dogme izvorâte din rațiune.
Anna se luptă cu mari întrebări în viața ei. Principala luptă (așa cum o văd eu) este aceea că tânjește după dragoste și înțelegere, dar este, de asemenea, mândră și geloasă și nu știe cum să vorbească despre ceea ce o tulbură. Este pasionată și sălbatică și are un temperament nebunesc și, deoarece nu poate vorbi despre cum se simte cu adevărat, începe să aibă comportamente bizare devenind paranoică la un moment dat.
Am fost învăluită de viețile și de destinele acestor personaje vii și am reușit mereu să mă pierd în poveste.
De asemenea, mi-a plăcut foarte mult finalul și l-am găsit foarte înălțător și semnificativ.
Chiar dacă ați citit cândva această carte, vă invit la o recitire pentru că atunci când anii trec și experiențele personale se adună și personajele din poveste sunt privite și înțelese altfel. Sunt extrem de fericită că am parcurs această perioadă cu liniște, într-o atmosferă de vis, dar mai ales cu sănătate.
Vacanță cu tihnă și cu povești care să vă cuprindă sufletele așa cum credeți voi de cuviință!
