machetedidactice.com

Regulile clasei/grupei

Marea majoritate a adulților de astăzi, adică noi, părinții copiilor din școli și grădinițe am rămas repetenți în ceea ce privește respectarea regulilor. La cum arată societatea noastră, la multe capitole, denotă rateul acesta major. Le clamăm, dar le fentăm de câte ori este cazul.

Criza sanitară majoră prin care trecem a impus respectarea unor reguli, iar nepermis de mulți dintre noi, pur și simplu, nu înțelegem comportându-ne ca iresponsabili. Mai apoi, avem pretenția de la copiii noștri ca ei să respecte, în unele situații, ceea ce este de respectat. Ori exemplul personal este cel mai bun, copilul imitând părintele se știe.

E complicat și pare că nu mai avem scăpare însă unii dintre noi se încăpățânează să insiste. Iar eu sunt una dintre cei care continua acest demers; al bunului simț, măsurii și comportamentului civilizat.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: