Credeți că am reușit să ne odihnim după turul de forță din prima zi? Nu, încă nu, dar sigur o vom face în zilele ce urmează.
Ziua doi ne-a prins pe plajă tot așa dimineață, nu chiar la ora patru. E liber, nu este aglomerat, semn că e început de săptămână. Au început muncitorii să lucreze, macaralele arcuindu-și gâturile pentru a putea umple cu beton toate spațiile pregătite în acest sens. Pe marginea plajei, flexurile taie de zor de la lemn la metal, asta pentru că terasele nu au fost terminate. Însă nimic nu ne poate strica plăcerea de a auzi valurile și pescărușii pentru că nu ai de unde ști ce și cum vor proceda cei de pe lângă plajă.
Luca nu se simte prea bine, cred că datorită oboselii acumulate. Îi este frig și nu vrea să intre în apă, iar mama a anticipat această stare după cum s-a desfășurat ziua de ieri. Atunci, elanul și emoția au făcut ca apa din mare să se perceapă a fi foarte caldă cu toate că termometrul ar fi arătat altceva. O durere în gât și un nas înfundat au sporit disconfortul.
Acestea fiind datele, ne-am așezat pe șezlong, mama ne-a învelit și ne-a citit de parcă eram în pat, acasă. Ce bine!
Precum se observă din fotografii, „Inimă de cerneală” s-a strecurat și ea în bagajul de vacanță. E o carte pe care eu, în ciuda faptului că sunt un urs de pluș, aș recomanda-o fără nici o reținere tuturor. De ce spun asta? Pentru că merită cu vârf și îndesat!
Mama citea cu așa un glas că nici nu am crezut, la un moment dat, că nu va apărea Deget de praf, Basta, Fenoglio ori Mo. Pe Capricorn nu ne-am fi dorit să-l vedem, zău așa! Știu sigur că mama va scrie despre toate aventurile micuței Meggie de îndată ce va avea timp.
Lectura era întreruptă, din când în când, de zborul unui avion utilitar. Acesta zbura așa de aproape de plajă că aveai senzația că dorește să ia turiștii într-o croazieră aeriană. Făcea un zgomot mare iar din coada lui răspândea o perdea de fum. Părea de fum dar nu era. Mama spunea că e o substanță contra insectelor, ajungând doar să mă uit la ce gâlme umflate se află pe picioarele și gâtul ei, am considerat extrem de binevenită prezența lui.
În ciuda acestei stări, e bine că măcar acum, în plin sezon, se gândește cineva și la acest aspect, deloc de neglijat.
După ce Luca și-a mai revenit, a mâncat o gustare și a dorit să meargă în apă. Dar nu să intre cu tot corpul, ci la o plimbare pe malul mării. Facem acest exercițiu de când mă știu; plimbare cu picioarele prin apă, preț de doi-trei kilometri. Dus. 🙂 Mai tărziu a fost șio baie, dar mai scurtă.
În jurul orei 11.00 am plecat și am urmat programul pe care-l știm pe de rost: duș – prânz – citit – somn. La 16.00 eram în drum spre plajă, pentru a doua tură a zilei.
Vremea frumoasă, apa caldă, starea lui Luca au permis băi de apă mai consistente dar și de soare. La ele s-au adăugat și câteva partide de citit, când separat când împreună, pentru că prea interesante sunt acțiunile din cărțile noastre.
V-am spus că mama citește „Împăratul muștelor”? Parcă, nu!
La ora șapte am plecat de pe plajă și am venit acasă. Pentru mine a fost o bucurie să-l văd pe Luca ok, dar și pentru că am văzut acel licăr în ochii mamei. Era îngrijorată!
Mâine e o altă zi. Sper cu valuri mai mari și mai jucăușe. Eu nu pot intra în apă pentru că trebuie să am grijă de bagaje, dar știu ce mult îi place prietenului meu să sară în valuri. Ori ăsta e un motiv de bucurie, cel puțin pentru mine.
Vă îmbrățișez cu drag și vă trimit o mână de melcișori, poate vi-i dor de mare.
Coconaș 🙂
3 gânduri despre “Școlarel de clasa a V-a * Coconaș povestește despre a doua zi din sejurul marin 2017”
Imi face placere sa citesc relatarile lui Coconas. Daca va plictisiti de plaja si vreti sa faceti o plimbare prin Constanta, va putem insoti intr-o plimbare prin centrul vechi. V-am putea povesti cate ceva despre vestigiile antice, arhitectura, monumente…
Mulțumim frumos de invitație! E o mare surpriză și ar fi frumos să se materializeze. Cât despre Coconaș, se străduie să fie un bun povestitor. 🙂 Dacă îmi dați telefonul, eu vă sun..Drag!
M-as bucura sa ne intalnim. Numarul meu este: 0721309020