machetedidactice.com

Școlărel de clasa a V-a * Ușurări

Luca se trezește la ora 6:30. Ca de obicei, chiar dacă este în vacanță. Și eu eram trează și mă gândeam cum anume să-mi organizez cele ce le am de rezolvat pe ziua de astăzi. Mă mai gândeam și la faptul că ieri a plouat toată ziua și că mi-aș fi dorit, foarte mult, să pot sta la grădină alături de copil, pentru a ne mai relaxa într-un mod care pe noi ne ajută mult. De la marginea ferestrei mele, pe lângă ciripitul și gâlceava de dimineață a păsărelelor și a altor înaripate, un petec albastru de cer a sporit optimismul. E răcoare încă, dar promițător. Peste câteva zile plecăm la mare și tare aș vrea să nu plouă. În rest, poate fi oricum, dar să am posibilitatea să stau pe malul mării fără a fi protejată de umbrelă, e tot ce îmi doresc.
Luca îmi alungă toată învălmășeala de gânduri, spunând:

– Mama, toată noaptea am visat că sunt la școală. M-am trezit de câteva ori și când am readormit, tot la școală eram. Abia acum, când m-am trezit de-a binelea, am realizat că sunt în vacanță.
Ce ușurare!

Zi senină, lipsită de cele ce nu vă convin!

Sursa foto: gemnyc.org

Lasă un răspuns

%d