Machete didactice – Pur și simplu… toamna

Toamna de Tudor Arghezi

Străbatem iarăş’ parcul, la pas, ca mai-nainte.
Cărările-nvelite-s cu palide-oseminte.
Aceeaşi bancă-n frunze ne-aşteaptă la fântâni.
Doi îngeri duc beteala fântânilor pe mâini.

Ne-am aşezat alături şi braţu-i m-a cuprins.
Un luminiş în mine părea că s-ar fi stins.
Mă-ndrept încet spre mine şi sufletul mi-l caut
Ca orbul, ca să cânte, sparturile pe flaut.

Pentru că suntem atât de diferiți și ceea ce se întâmplă în jurul nostru percepem la fel, adica diferit.

Știu, fiecare avem simpatii și antipatii, lucruri care ne plac mai mult sau mai puțin, întâmplări pe care le digerăm sau nu.

Tocmai de aceea nici modul în care percepem anotimpurile nu trebuie să ne mire, asta dacă ne raportăm la cei din jur. Nu doresc a face din nou o laudatio a acestui superb anotimp, ci doar a arăta încă o față a lui, așa cum o văd eu.

Mă bucur de ceea ce văd și-mi doresc ca acest sentiment să-l trăiască și alții.

Vă doresc cămări pline de roade bogate și o toamnă numai bună să vă învelească sufletul!

Toamna nouă de Octavian Goga

Atât de tristă-i dimineața
Acum când plânge-o toamnă nouă,
Când cade din copaci viața
Și frunze galbene mă plouă.
O lume-ntreagă simți cum moare
Într-o tulpina ce se-ndoaie,
În orice zvon o așteptare
Și-un vis în fiecare foaie

Abia o brumă fără milă
Și vara mi-a fugit departe,
Răsar, movilă de movilă,
În jur de mine frunze moarte.
Ce taină le-a desprins în șoapte
Mai multe azi ca altădata,
Ce visuri au murit azi-noapte
Cu-atâta frunză spulberată?

Icoane negre mi s-arată,
Și nu stiu cum, dar mi se pare
Că-n noaptea asta-ntunecată
S-a prăpădit o fată mare.