Machete didactice – Doi băieţi, doi copaci. Dar nu orice fel de copaci. Copaci cu… lecturi!

DSC_7197

Am încercat de-a lungul timpului să găsesc modalităţi prin care Luca să aibă în faţa ochilor materializarea lecturilor sale. Am citit mai multe studii ale celor care sunt în domeniu, iar ei spun, că la vârste fragede copilul priveşte lectura din mai multe unghiuri; calitativ dar mai ales cantitativ. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care textele cărţilor adresate celor mici sunt scurte şi scrise cu litere mari.
Se spune că dacă cel mic are în faţa ochilor o reprezentarea a ceea ce a citit, asta pentru că locul cărţilor citite este în bibliotecă, vă privi altfel lectura.
În ceea ce mă priveşte, cred că modul în care este insuflat celui mic această îndeletnicire este primordială. Asta alături de perseverenţa cu care se face!
Lui Răzvan nu i-am făcut niciodată un suport în care să agăţăm titlurile citite. Dar faptul că am fost constanţi în practicarea acestei îndeletniciri ne-a adus satisfacţii şi mie, dar mai ales lui.
La fel am procedat şi cu Luca. Adică tot atât de mult am citit şi încă nu m-am oprit! Continui şi-n ziua de astăzi!
cititor 1cititor 2cititor 3cititor 4

Copiii care ne-au trecut pragul şi care  s-au alăturat jocului nostru, am încercat să le insuflăm şi lor, această minunată îndeletnicire. Îmi doresc ca să rămână măcar cu frumoase amintiri legate de noi, de cărţile noastre şi de bucuria pe care ele reuşesc să ne-o strecoare în minte şi suflet.
Revenind la Copăcelul cu lecturi el se doreşte a fi un divertisment vizual şi a ,,înfrunzi” într-un mod inedit. Cu cât activitatea este mai constantă, cu atât coroana lui va fi mai bogată şi mai frumoasă.
Şi, poate la toamnă va rodi!
Atât Luca cât şi Iasmin au primit câte un copăcel. Timpul ne va arăta unde va fi terenul mai fertil!

DSC_7196DSC_7198DSC_7236

Prima frunză din copăcelul lui Luca poartă pe ea „Povestea lui Despereaux”. Se putea început mai frumos?

Lasă un răspuns

2 gânduri despre “Machete didactice – Doi băieţi, doi copaci. Dar nu orice fel de copaci. Copaci cu… lecturi!”

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: