Dacă mi s-ar fi îndeplinit măcar un sfert din dorințe (asta dacă mi le-aș fi pus) la câte zâne am confecționat, nu știu unde aș fi fost acum. Dar așa, mi s-au îndeplinit niște dorințe care nu se văd, nu sunt materiale, ci de suflet.
Mi-aș dori, nespus, ca să se poată simți bucuria și plăcerea cu care confecționez fiecare machetă. E ceva de care nu m-am plictisit, încă, și care mă duce într-o lume în care rezolvările sunt posibile cu rezultate pozitive ori pline de speranță.
În timpul cât le lucrez, lumea mea este plină de culoare și sunete armonioase.
Atunci când partenerul care le solicită este bine intenționat, pozitiv și deschis la dialog, totul merge lin, firesc, repede. Dar nu e întotdeauna așa, pentru că printre noi există și oameni mai încrâncenați, încordați, care sunt greu de înțeles.
Eu sunt o persoană care pune multe întrebări pentru că trebuie să înțeleg exact ce anume se dorește și asta numai cu ajutorul vorbelor și a unor inflexiuni vocale.
În momentul în care ai un om în față, mesajele care se pot interpreta sunt și nonverbale. De cele mai multe ori, de acolo poți înțelege mai bine ce și cum stă treaba. Trupul vorbește ca nimeni altul! Aici mă gândesc la tot: ochi, mâini, față, bust, picioare.
De data asta am colaborat cu o doamnă numai bună de pus la rană. Îi mulțumesc că a intrat în viața mea, chiar dacă asta s-a rezumat, până acum, la câteva convorbiri telefonice și mail-uri schimbate. Am simțit mult bine venind de acolo și am încercat să răspund cu aceeași monedă.
Sunt trăiri pe care le datorez acestor machete și nu-i puțin lucru. Zău!
