Machete didactice – Dorinţe în ajun de Moş Nicolae

Image

E ajun de Moş Nicolae! Cine nu-şi doreşte ca visele să se îndeplinească?

Odinioară, când îi aşteptam pe Moşi, melanjul de sentimente era atât de puternic, încât nu reuşeam să cred că pot exista trăiri mult mai intense ca acelea.

Cu siguranţă că aşa şi este însă, peste ani, acelaşi melanj de sentimente te încearcă, dar de această dată,  în calitate de părinţi.

Privind la proprii copii care se bucură atât de tare şi cu atâta intensitate această stare, ea  devine pur şi simplu, molipsitoare!

Mă bucur că retrăiesc aceste senzaţii an de an şi că datorită diferenţei de vârstă a băieţilor mei, ele, se repetă.

În această seară, Luca a fost de-a dreptul siderat când a descoperit că Moşul i-a adus exact ceea ce-şi dorea cel mai mult. Nu vă pot descrie în cuvinte câtă bucurie dar, am reuşit printre atâtea sărituri să prindem o farâmă din trăirile lui.

Image

Şi uite aşa, reuşim să ne bucurăm şi noi pe lângă ei, iar faptul că nu ne mai manifestăm atât de zgomotos nu denotă că ne-am bucura mai puţin. Din contră!

Image

Macheta pe care vi-o dedic astăzi cu mult, mult drag este un băieţel ce trage dupa el un brăduţ iar acesta lasă în urma lui, o dâră de stele.

Vă doresc, ca una din aceste steluţe să fie cea care să vă îndeplinească dorinţele nerostite aşa cum vă doresc un final de an cu sănătate şi cu bucurii alături de cei dragi!

Aveti grijă de mintea şi sufletele voastre! Numai aşa îi puteţi bucura şi ajuta pe cei care conteaza cu adevarat pentru voi!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: