Machete didactice – De la Ileana Cosânzeana la Zâne de tot felul

Image

In copilăria mea nu prea existau Zâne. Sau cel puţin, nu atât de multe. Eu am crescut în compania Ilenei Cosânzeana care întruchipa idealul de frumuseţe. Avea un mijlocel subţirel şi nişte cosiţe aurii de toată frumuseţea.

Nu existau atâtea reviste cu chipuri photoshopate, drept pentru care erai cumva obligată să-ţi imaginezi  personajul, după cum era descris în povestea respectivă.

Acum, există cohorte de Zâne care mai de care mai moţată şi mai ieşită din tipare.

Poate mă veţi întreba, care tipare? Păi, tiparul din copilarie!

În ceea ce mă priveşte, fără a se inţelege că am oareşce nostalgii, consider că odinioară erai lăsat să-ţi imaginezi mai mult. Astăzi doar deschizi cartea şi Zâna dă năvală peste tine, la propriu, adică iese din carte şi dacă insişti, mai şi vorbeşte cu tine.

Nu că ar fi rău insă a dispărut acel exercitiu al imaginaţiei. De ce trebuie ca să creioneze altul pentru mine un chip, la propriu? De ce să nu am eu acest privilegiu ca după aceea să vad, eventual dintr-o ecranizare – tot ca odinioară- cine şi-a imaginat cel mai frumos şi cine a reuşit sa contureze cel mai bine personajul numai după descriere?

Dar, poate sunt eu prea nostalgică!

Revenind la Zânele din zilele noastre, ele sunt dorite în toate grădiniţele, şi spun asta fără să exagerez deloc.

Că sunt de primăvară sau vară, toamna sau iarnă ele iţi zâmbesc de pe toţi pereţii. Şi dacă tot sunt aşa de dorite, am căutat să le fac nişte chipuri mai potrivite (compania Disney sa traiasca), ca pentru nişte copilaşi de câţiva anişori.

Acum am ajuns la Zânele de iarnă, adică de sezon!

ImageImage

Cea de mai sus a plecat la Poiana Mărului, în grupa doamnei Irina. Dacă nu ştiţi, Poiana Mărului, jud Suceava este satul natal al lui Nicolae Labiş iar copiii cărora le-am dus-o, au învăţat o bună bucată de timp chiar în casa memoriala a acestui mare poet român.

 

 

 

 

 

Casa memorială Nicolae Labis
Oare câţi îl mai citesc?

Iarna  de  Nicolae  Labis

Totu-i alb în jur cât vezi
Noi podoabe pomii-ncarcă
Și vibrează sub zăpezi
Satele-adormite parcă.
Doamna Iarna-n goana trece
În calești de vijelii –
Se turtesc de gemul rece
Nasuri cârne și hazlii.
Prin odai miroase-a pâine,
A fum cald si amarui
Zgreaptana la usa-un câine
Sa-si primeasca partea lui…
Tata iese sa mai puna
Apa si nutret la vaca;
Vine nins c-un fel de bruma
Si-n mustati cu promoroaca.
Iar bunicul desfasoara
Basme pline de urgie,
Basme care te-nfioara
Despre vremuri de-odinioara,
Vremi ce-n veci n-au sa mai fie.

Ei, copiii de acolo nu ştiu acest lucru sau poate ştiu dar nu îi dau importanţă, însă pentru mine a contat.

ImageImage

Cea de-a doua a plecat la Jibou, jud Sălaj la doamna Cristina şi înca nu ştiu cum a fost primită acolo de cei mici dar aştept veşti.

Iar a treia le ţine de urât unor Voinicei din Fălticeni, jud Suceava, grupa doamnei Irina.

ImageImage

Aşa arată Zânele mele de Iarnă. Sunt nişte machete mari ce au peste 1 metru înălţime şi le-am confecţionat cu mare drag, poate şi de unde la noi în casă nu se prea insistă la acest capitol.

Doar la Zâni. 🙂

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: