După micul dejun plin de rumoare, râsete de copii și mirosuri amestecate de cafea, fructe și ouă prăjite, am ieșit în soare. Aerul mirosea a sare și promisiune. Marea Roșie ne aștepta, caldă și liniștită, sub un cer perfect.
Când am intrat în apă, am avut senzația că trec printr-o poartă invizibilă. Deodată, lumea s-a făcut limpede și tăcută, ca într-un vis. Sub mine, mișcarea ușoară a valurilor dezvăluia o simfonie de culori. Un pește albastru cu dungi aurii mi-a trecut prin față, altul purta pe spate nuanțele curcubeului, iar alții dungați, ca zebrele, se jucau de-a v-ați ascunselea cu mine. Noroc cu Gabi care i-a văzut!
Pe plajă, grupuri de scufundători se pregăteau de explorare. Nu am stat mult pe gânduri. Cu o mască și un tub cumpărate de la un stand (70 de șecheli pentru o mică aventură), am coborât și eu în poveste.
Temperatura ridicată a apei la suprafață permite conviețuirea a sute de specii de pești tropicali. O bogăție de culori la care se adaugă și culorile vii ale coralilor.
Sub apă, marea se deschide ca o carte veche, cu pagini care se mișcă în lumina soarelui. Recifurile de corali, ca niște grădini vii, se ridicau din nisip — colonii fragile și spectaculoase, case pentru mii de viețuitoare.
Da, știu, ar fi fost diferit să fi avut timpul necesar pentru ședințe de scuba diving însă chiar și așa am văzut bancuri întregi de pești, practic eram înconjurată de ei așa cum, poate, i-aș fi putut filma cum au reușit alții. Însă eu sunt mai mult decât fericită de ceea ce am putut trăi, vedea, simți. Iar asta nu ar fi posibil fără prietenii mei. Mă înclin!
Mi-am amintit atunci de vara trecută, când, la Rainbow Land, am povestit copiilor despre Jacques-Yves Cousteau și despre lumea tăcută pe care el a iubit-o. Aș fi vrut să fie și ei acum aici — nu mai pomenesc de Luca, să vadă ce înseamnă cu adevărat “submarinul viu”.
Am plutit minute lungi printre pești, privind dansul lor perfect, fără zgomot, fără grabă. O lume care trăiește altfel: în armonie, în echilibru, în tăcere. Când am ieșit la suprafață, am rămas cu inima plină și cu sentimentul că am fost, pentru o clipă, parte dintr-un secret al planetei.
Mâine vom merge la acvariul din oraș — o întâlnire cu aceeași lume, de data aceasta prin sticlă. Dar azi, Marea Roșie mi-a dăruit cea mai frumoasă lecție despre răbdare și miracol.
Recifurile de corali sunt printre cele mai vechi și fragile ecosisteme ale planetei. Ele adăpostesc peste un sfert din speciile marine și oferă hrană, adăpost și protecție pentru pești, broaște țestoase și nenumărate viețuitoare. Coralii sunt vii — ființe minuscule care, împreună, construiesc aceste orașe colorate din adâncuri. Fiecare atingere, fiecare pas greșit le poate răni. De aceea, cea mai frumoasă formă de iubire pentru mare este grija — să o privim, să o învățăm și să o protejăm.
Când marea te primește în tăcerea ei, nu mai ești doar un vizitator — devii parte din respirația ei. Îți învață trupul ritmul valurilor și sufletul, răbdarea curgerii. Marea Roșie mi-a arătat că frumusețea adevărată nu se privește de la distanță, ci se trăiește cu respect, cu uimire și cu recunoștință.
