Sunt în avion. Soarele deja a apus. Din fericire zborul s-a încadrat, aproape perfect, cu programul dinainte stabilit.
Plecată de la 29 de grade cu multe dintre vise coapte și rumenite așa cum văd prin reclame. Arată ca niște prăjituri aburinde pe care dacă le mușc constat că sunt părtașă la o surpriză. Ori mai multe.
Surpriza principală a fost… oare care a fost că evenimentele s-au succedat de așa natură ajungând în punctul în care sunt într-o inflație a lor neștiind ce să aleg? Cred că vremea a fost surpriza pentru că să stam atâtea zile în regatul ploilor și temperaturilor modeste fără nici un picur, fără nici un nor și cu o îmbulzeală de grade în termometre nu-i chiar obișnuit.
Ori faptul că s-a căsătorit copilul nu reprezintă o surpriza pentru că știam, m-am pregătit, cunoșteam multe detalii toate acestea ducând la eliminarea noțiunii de surpriză.
Sau faptul că m-am înțeles si simțit atât de bine în compania unor oameni a căror limba n-o cunoșteam și nici ei pe a mea (soția fiului meu este poloneză părinții ei necunoscând limba engleză deloc) să se încadreze la capitolul surpriză?
Atmosferă zilelor petrecute în regat a fost una care mi-a lins multe dintre rănile pe care le-am căpătat în ultimul an și au fost destule, unele dureroase până peste poate eu știind că panaceul aici îl voi găsi. Regretul constă în faptul că șederea a durat prea puțin, preferând a mai putea rămâne câteva zile ceea ce ar fi fost imposibil.
Am vizitat cât mi-a permis timpul și punga locuri în care știu că mi-e bine unde sunt culori, forme, concepte cu care vibrez.
Am gustat mâncăruri elaborate prezentate în farfurii atent aranjate, complicate prin simplitatea lor.
Am rezonat cu natura într-un fel pe care mi-aș dori să-l practic și acasă mai des.
Am înțeles (cu toate că nici nu mai era cazul la cât de bine știam) că valorile-s valori nedepinzând de meridian și că seriozitatea, cumpătarea, echilibrul se învață acasă în primii ani de viață, cu precădere în familie.
Aud zgomotul făcut de motoarele avionului, cel care ne transportă cumva în viitor din cauza diferenței de fus orar și mă gândesc ce va urma și dacă voi avea uneltele necesare să fac față provocărilor. Dar surprizelor?