Nu de puține ori mă surprinde o mirare care mă încearcă cu toate că știu că nu are rost și-i o copilărie – să nu spun prostie, aceea de a suferi după ceva ce s-a petrecut. Mai exact, mă gândesc cu jale că săptămâna trecută pe greșea asta eram în […]
Clacton on Sea
Sunt în avion. Soarele deja a apus. Din fericire zborul s-a încadrat, aproape perfect, cu programul dinainte stabilit. Plecată de la 29 de grade cu multe dintre vise coapte și rumenite așa cum văd prin reclame. Arată ca niște prăjituri aburinde pe care dacă le mușc constat că sunt părtașă […]
Încă o zi începută în campus într-o toamna împrietenită la cataramă cu vară pentru că altfel nu se explica temperaturile astea aici, acum. Campusul universității fiind plin de oameni care participă la o conferință mi-a șoptit că e mai indicat să-mi beau cafeaua de dimineață mai devreme ca de obicei […]
Revenim la Colchester pentru a patra oară, dar este pentru prima dată când reușim să ajungem la țărmul mării. Până acum vremea a fost cea care ne-a împiedicat, asta și pentru că de fiecare dată calendarul arăta începutul lunii martie. Uite că a fost suficient un decalaj de șase săptămâni […]