Când vântul și ploaia au rătăcit o umbrelă

Uite că vara asta, la cât a fost de așteptată pentru a beneficia de căldura soarelui ei, o ține doar într-o farsă: plouă cum nu știu dacă a mai ploua în vreo vară.

Se spune, de multă vreme, că România va avea o climă tropicală. Dar ce sunt tropicele, că tot pomenim de ele așa de des?

Termenul de tropice este unul relativ des răspândit în vorbirea curentă, cu toate acestea, majoritatea oamenilor nu ştiu ce înseamnă şi unde sunt localizate acestea. Definirea lor este, în schimb, mult mai uşoară decât pare.

Tropicele sunt două linii imaginare, trasate însă de geografi, linii care mărginesc la nord şi la sud, Ecuatorul. Între cele două linii ale tropicelor se află zona tropicală. Tropicul de nord, situat în Emisfera Nordică este denumit Tropicul Racului, iar tropicul de sud, situat în Emisfera Sudică, este denumit Tropicul Capricornului.

Fiecare tropic are stabilită o lăţime de 2.600 kilometri. Pe orice hartă geografică, ambele tropice sunt situate la o latitudine de 23 grade nord sau sud de Ecuator.

În ultimii ani a crescut numărul furtunilor și al inundațiilor, iar pierderile produse de fenomenele meteorologice sunt uriașe. Toate studiile arată că, în următorii ani, schimbările de climă, caracterizate prin fenomene extreme de secetă, inundații, sau furtuni, se vor amplifica. Deși la școală se învață că România are climă temperată, acest lucru nu mai este adevarat.

Furtunile, inundațiile, seceta, cât și dispariția anotimpurilor intermediare – primăvara și toamna – sunt o dovadă clară a tendinței de schimbare de climă prin care trece lumea. Perioada de tranziție a climei înseamnă oscilări extreme: frig, căldură, ploi. (sursa: hotnews)

Și uite așa, o umbrelă s-a rătăcit. A luat-o vântul și nu mai știe drumul către casă. E Umbrela Anotimpurilor și are multe de povestit. Poate sunteți dornici de o poveste, una bună, cum altfel!

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: