Machete didactice – Avizier multifuncțional – Astăzi găzduiește tabla înmulțirii

DSC_9877

Mă bate de ceva vreme gândul că existența în școli și grădinițe a locurilor unde să poți afișa ceea ce este nevoie, fără a deteriora pereții, nu este folosită așa cum se cuvine, adică în folosul copiilor. Panourile pe care le-am văzut instalate, au lăsat în urma lor tot soiul de stricăciuni, și aici mă refer la banda dublu adezivă sau la silicon, care în momentul când se dorea mutată lucrarea cu pricina sau eliminată, lăsa în urmă un mic dezastru: pereți jupiți, tencuială căzută, găuri.

Polistirenul este un material foarte ușor, ce nu necesită suport de prindere rezistent. Eu am găsit o modalitate prin care elimin toate aceste neajunsuri. Prin folosirea unor ace de oțel, foarte subțiri, se obține și perete curat și planșa – macheta făcută, integră.

Am experimentat de multe ori și rezultatele sunt foarte bune.

Și pentru că avizierele sau suporturile ori machetele, cum doriți să le spuneți, sunt bune pentru a pune pe ele orice fel de material, indiferent de tema abordată, acestea constituie un bun ce ar trebui să existe în orice grupă sau clasă. Dimensiune lui poate diferi în funcție de spațiul avut la dispoziție.

Acum doresc a vă arăta un astfel de model ce este destinat afișării Tablei înmulțirii. Dimensiunea acestei machete este de 1 metru lățime și 70 centimetri lungime.

Pentru a nu fi seacă și a aduce în sala de clasă un pic de culoare, am optat pentru a aplica pe macheta propriu zisă, o alta de dimensiuni mai mici. Aceasta din urmă reprezintă un băiețel ce se gândește la răspunsul pe care trebuie să-l dea la întrebarea doamnei. Dimensiunea machetei mici este de 25 / 15 centimetri.

DSC_9875 DSC_9867

Ansamblul este completat cu un semn al întrebării, dar și unul al exclamării.

DSC_9876

Și iată cum, cu câteva elemente am reușit să dau viață unui colțișor de clasă. Dacă vă place sau dacă-l considerați util, dați-mi de știre. M-ar bucura să știu părerea voastră!

P.S. Mulțumesc mult Oanei, pentru încrederea acordată 🙂

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: