machetedidactice.com

Panorama zilei

Fălticeni, 20 mai 2020
Pandemie: infectați 17387/ decedați 1141/ vindecați 10356

A fost ploaie de la un capăt la altul al zilei și asta nu înseamnă că a fost rău. E nevoie de apă multă pentru că pământul e arid, plantele neputându-se dezvolta așa cum se cuvine.


Printre două răpăieli am reușit să mă strecor, să fac măcar puțină mișcare într-o goană nebună.

Așa cum spuneam și în minutele înregistrate, odată ajunsă acasă am dansat cu cucoanele din Ghana pentru a-mi completa doza de mișcare. Am ajuns să mă mișc alături de ele în fiecare zi și chiar dacă mă apucă seara, tot nu mă culc până nu-mi fac numărul. Sunt aproape două luni de când fac aceste exerciții pe care le mai diversific tot cu programul lor care am descoperit că e foarte vast. N-am eu suflu să mă zbânțui cât dansează ele.

În altă ordine de idei, astăzi am sărbătorit Ziua Internațională a Albinei, prilej nemaipomenit de a-mi reaminti câte machete am meșterit de-a lungul timpului având această temă, activitățile în care albina a fost actrița principală, dar și cărțile pe care le-am citit cu acest subiect. Chiar acum, cartea pe care o citesc se numește Apicultorul din Alep și este foarte frumoasă. Tristă, dar frumoasă!

Ziua mea e organizată printre sesiunile de lucru ale lui Luca, ieri descoperind un site brio.ro. Am intrat pe el și a făcut un test la limba română și unul la matematică. E altceva față de testele pe care le pun cei de la minister, acele teste pentru pregătirea Evaluării Naționale.

Brio™ este platforma de soluții fundamentate științific, pentru îmbunătățirea performanței școlare, destinată elevilor, părinților, educatorilor, școlilor și altor instituții implicate în actul educațional din România.

Luca a agreat-o drept pentru că l-a scos din rutină. Poate încercați și voi să vedeți cum este.

Așadar, o altă zi destul de monotonă, însă cu câteva sclipiri date de întâlniri (virtuale ori telefonice) cu oameni dragi, care tămăduiesc sufletele chinuite. Se știu ei care sunt și știu cât îi respect și iubesc de multă vreme, sincer. Un trandafir a încheiat activitatea.

Mă bag în pat să văd ce au mai făcut refugiații din Siria. Citind povestea lor și comparând-o cu a mea nu am ce comenta. Pot doar să fiu recunoscătoare Domnului că situația noastră este incomparabil mai bună ca a lor și că îmi doresc ca atrocitățile de acolo să se sfârșească. Poate a venit timpul să devenim mai înțelepți!

Lasă un răspuns