Ieri, după-masă, primesc de la Irina un mesaj în care era doar o fotografie. M-am uitat la copertă și știind că nu o am în bibliotecă am căutat-o pe internet. Am găsit-o în detaliu, în limba engleză și am văzut despre ce este vorba. Nici bine nu am terminat de […]
Editura Arthur
Întâlnirea mea cu Maja Lunde s-a petrecut anul trecut atunci când, în plină pandemie, Istoria albinelor a ajuns în căsuța mea prin intermediul curierului. Ca de fiecare dată în ultima perioadă de timp. Mi-a plăcut foarte mult, am scris despre ea aici pentru a nu uita mai târziu, și am […]
Uite că s-a făcut vineri iar eu am avut o săptămână plină-plină cu activități alături de niște copii minunați, de care eram atât de dorită și de la care mi-am ostoit dorul ce se acumulase în aceste luni, exagerat de multe luni de când trăim cu sabia deasupra capului. Îmi […]
Mă bucur că am avut inspirația de a aduce în fața lui Luca și în acest an, povestea asta care e nemuritoare, pentru că modul în care o percepi este diferit în funcție de vârsta pe care o ai. Am repetat experiența de zilele trecute de a citi dintr-o carte […]
Un mesaj venit pe Facebook îmi semnala apariția celui de-al cincilea volum dintr-O serie de evenimente nefericite V: Academia austeră semnat de Lemony Snicket. M-am întors în timp și am constatat că era într-un final de lună mai al anului 2017 atunci când a apărut prima carte din această serie. […]
De dimineață, prima știre care mi-a apărut în față a fost despre Adina Rosetti, cea cu care am petrecut mai bine de o oră, ieri, la prânz, atunci când am participat cu mare bucurie la un atelier de lectură. Dar iată știrea citită dimineață! Nu știam că mi-a venit rândul […]
Atunci când am aflat că mă pot întâlni cu Spiridușii Anei, m-am gândit cu ce poveste să vin în fața lor, ce lumi să deschid și cum să închei frumoasa perioadă în care am deschis copertele multor cărți adevărate. De-a lungul timpului, am scris pe acest blog care reprezintă un […]
Cartea asta, Odiseea lui Ollie de William Joyce, cu povestea pe care o spune, în perioada asta atât de tensionată, s-a așezat lângă Edward Tulane și Hendrik de Mol și Berend pentru că acolo mi-au fugit gândurile în timp ce o citeam. E o poveste despre prietenie și încredere, despre […]
E o perioadă în care chiar aveam nevoie de o poveste bună, cu o scriere frumoasă, o intrigă încântătoare care să rămână și după ce povestea s-a sfârșit. Traversăm zile destul de încărcate cu de toate, cu emoții mari generate de suferință fizică, cu întrebări care doresc a-și găsi răspuns […]
Pentru că o aveam la îndemână și tot eram în lumea lui Neil Gaiman, Coraline a completat, zic eu firesc, lumea plină de fantezie și horor a scriitorului. Spre deosebire de „Oceanul de la capătul aleii„ și „Cartea cimitirului”, aceasta este o poveste care se adreasă clar, copiilor. Vocea narativă […]
Prezența copiilor din viața mea, a celor doi personali și a acelora cu care am plăcerea de a mă întâlni, a făcut să citesc foarte multă literatură pentru copii. Sunt cărți pe care le-am citit de multe ori, în etape diferite ale vieții și am observat că le privesc diferit […]
De multă vreme tot dau târcoale cărții semnată de Adina Popescu, dar din nu știu ce considerente nu a fost achiziționată până acum, în toiul verii, atunci când am fost cumva nevoită, aflându-se pe lista de lecturi a copilului mic. De la editura Arthur, acolo unde ea a apărut, avem […]