Amintirea mea cea mai pregnantă din școala primară este legată de un tablou. Acela al marelui domnitor Alexandru Ioan Cuza.
Atunci, la vârsta aceea, tabloul părea imens și nu exista zi în care să-l poți ocoli cu privirea. Școala primară pe care am urmat-o eu este aceeași cu cea pe care o face fiul meu cel mic.
În căutările mele am găsit o monografie scrisă de fosta mea învățătoare, doamna Onofriescu Natalia, de care mă leagă amintiri minunate. Le atașez cu multă plăcere în amintirea vremurilor de odinioară.

Din dorinţa de a cunoaşte istoricul şcolii în care am educat cu toată dragostea generaţii de elevi timp de aproape două decenii şi la gândul că strădaniile şi frământările celor ce au muncit în această şcoală merită a fi cunoscute, am cercetat cu migală şi atenţie arhiva şcolii pentru anii 1842-1965, precum şi alte lucrări privitoare la Şcoala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” din oraşul Fălticeni, pentru a întocmi monografia de faţă.
Mărturisesc că munca depusă pentru întocmirea acestei lucrări nu a fost uşoară, dar satisfacţia ce am avut-o la terminarea ei, faţă de lucrurile interesante şi de învăţămintele desprinse, faţă de faptul că am putut stabili legătura dintre trecutul şi prezentul acestei instituţii însemnată prin vechimea ei, prin iluştrii săi fondatori ca şi prin activitatea cadrelor didactice, a fost cu adevărat o satisfacţie a împlinirii unui lucru folositor şi pasionant, deosebită de aceea a împlinirii unor lucruri obişnuite.
Datele, consemnările, amintirile aşternute pe hârtie despre drumul parcurs de Şcoala Gimnazială Nr.1 „Alexandru Ioan Cuza”, în cele peste 12 decenii de existenţă nu au pretenţia decât să informeze pe cititori.
Lucrarea este completată cu câteva consemnări făcute de scriitorul Nicu Gane, criticul literar Eugen Lovinescu, precum şi dramaturgul Horia Lovinescu, profesor emerit Vasile Ciurea, profesor fruntaş Aurel George Stino, studentul Grigore Ilisei şi alţii care şi-au legat anii frumoşi ai copilăriei, prin munca desfăşurată ca elevi, de această veche alma-mater.

Deşi Fălticenii datează ca aşezare din secolul al XV-lea, primul document în care îi apare numele ca sat fiind un uric dat de Ştefan cel Mare în Suceava la data de 15 martie 1490, iar ca oraş din secolul al XVIIIlea, primele şcoli aveau să ia fiinţă mai târziu peste ani şi ani, în prima jumătate a secolului al XIX-lea.
Oamenii din popor nu ştiau carte, iar boierii cunoscători chiar a mai multor limbi străine: greaca, latina, franceza, aduceau pentru instrucţia şi educaţia fiilor lor, profesori străini sau guvernante pentru fete. În părţile Fălticenilor boierii care ţineau asemenea dascăli pentru a-şi învăţa copiii,
primeau şi pe fiii altor oameni bogaţi. La câţiva ani de la înfiinţarea târgului, în 1781 s-a scris un act de vânzare. Scrisul specialiştilor care redactau acte între târgoveţi folosea un caracter de litere urâte, de începători, fără a mai vorbi de respectarea unor norme ortografice.

Datorită dezvoltării meşteşugurilor şi comerţului, la începutul secolului al XIX-lea se simţea din ce în ce mai mult nevoia de învăţătură prin părţile locului. După o statistică din 1831, în Fălticeni erau 295 breslaşi, din care: croitori, blănari, căciulari, vopsitori, zidari, dogari, tâmplari, velniceri2,
negustori de fier, casapi3, cârciumari, ş.a.
Iarmarocul de la „Sfântul Ilie” era renumit încă din anul 1814 când a fost înfiinţat prin hrisovul dat de domnitorul Scarlat Calimah. În aceste împrejurări, circulara dată de în anul 1831 de către „Comitetul învăţăturilor publice” atrăgea atenţia asupra necesităţii şcolilor.
Potrivit cartografiei şcolilor din Moldova întocmită în anul 1839, în Fălticeni funcţionau 4 şcoli particulare, aşa numite „pansioane”, după cum urmează:
a) –şcoala lui G. Ştefan cu 20 de elevi, unde se preda nemţeşte, franţuzeşte şi aritmetica;
b) –şcoala lui N. Daşchievici cu 24 de elevi, unde se preda nemţeşte şi moldoveneşte;
c) –şcoala lui Ştefan Gafencu cu 6 elevi, în care se preda moldoveneşte;
d) –şcoala lui I. Simionovici cu 4 elevi unde se preda „tip”.

Aşadar, în cele 4 şcoli particulare, frecventau în total 54 de elevi şi cele mai populate din acea vreme erau cele în care se predau limbi străine. Amintim că şcoli particulare erau şi la sate, înfiinţate pe moşiile boierilor. În anul 1840 reprezentanţii boierilor, preoţilor şi negustorilor din
Fălticeni intervin pentru înfiinţarea unei şcoli publice. „Departamentul din lăuntru” trimite Isprăvniciei de Suceava o adresă prin care face cunoscut că s-a hotărât să se înfiinţeze o şcoală, punându-le totodată în vedere să aleagă locul necesar desfăşurării învăţământului. Urma să vină pentru a da îndrumările necesare şi a numi profesorul respectiv, Aga Gheorghe Asaki.
Nu se ştie dacă referendarul şcolilor mai sus amintit a venit sau nu în Fălticeni. Primul profesor numit Gh. Nicolescu nu s-a prezentat la post şi în anul 1841 şcoala publică din Fălticeni încă nu funcţiona. În luna ianuarie 1842, în locul profesorului Nicolescu mutat în altă localitate, a fost numit ca profesor Neofit Scriban. Venise la Fălticeni de la mănăstirea Neamţ, unde fusese exilat de vodă Mihai Sturza drept pedeapsă pentru faptul că, în calitatea ce o avea de protosinghel, citea operele literare scrise de Voltaire şi cânta din vioară. Neofit Scriban era un om cu vederi progresiste, dornic să-şi îmbogăţească mereu cunoştinţele, iubitor de frumos. Ţinea înflăcărate lecţii de istorie şi cea mai mare mulţumire sufletească era când se afla în mijlocul şcolarilor săi.
Cursurile şcolii s-au deschis, după unele documente la 2 februarie, după altele la 1 aprilie 1842, în casa lui Teodor Ceraski –casă care există şi astăzi în faţa uzinei electrice din Fălticeni, pe strada care poartă şi astăzi numele de strada „Şcoala Domnească”. Localul avea nevoie de reparaţii.
Datorită faptului că târgoveţii erau săraci iar boierii, deşi aveau posibilităţi materiale, erau pătrunşi de dorinţa de a aduna cât mai mult pentru ei, au refuzat să-şi dea contribuţia bănească pentru acest scop, pretextând că „elevii cei mai mulţi sunt veniţi de pe afară”, adică din afara oraşului
Fălticeni.

În istoria şcolii putem preciza că au existat patru perioade în ceea ce priveşte organizarea ei:
a. De la înfiinţare 1842 până în 1851, a funcţionat ca şcoală publică cu durată de 3 ani –clasul elementar, clasul normal I şi clasul normal II;
b. Din 1851 până în 1948, a funcţionat ca şcoală primară de 4 ani de băieţi şi şcoală primară de fete din 1859;
c. După 1948, a funcţionat ca şcoală elementară mixtă de 7 ani, până în 1964;
d. Din 1964 şi până în prezent funcţionează cu 8 clase ca şcoală de cultură generală obligatorie.
Important de reţinut este faptul că Şcoala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” din Fălticeni este cea mai veche şcoală primară publică din raion, fiind înfiinţată în 1842.
Întorcându-ne cu 124 de ani în urmă, în 1842, dată la care este înregistrat actul de naştere al şcolii, întâlnim numele de şcoală publică spre a o deosebi de şcolile particulare ce funcţionau, în partea locului până la acea dată. Pentru faptul că şcoala primară publică din oraşul Fălticeni a fost vizitată de către domnitorul Cuza Vodă în anii 1860 şi apoi în 1864, i s-a atribuit numele de Şcoala primară de băieţi Nr.1 „Alexandru Ioan Cuza”, în anul 1900 când a început să funcţioneze în localul propriu, în care îşi desfăşoară activitatea şi astăzi.

Așadar, iată câteva crâmpeie din istoria acestei școli. Revenind la tabloul menționat la începutul acestei povestiri, m-am întrebat multă vreme unde a dispărut pentru că în noul local al școlii, el nu se mai regăsea expus pe nici un perete. Și iată, că acum, după renovarea școlii a reapărut. Cu ochi de adult, dimensiunea și însemnătatea lui este alta dar mă bucur că a putut fi văzut și de fiul meu, că mult i-am mai povestit despre el.

Despre Alexandru Ioan Cuza am vorbit mai pe-ndelete cu Luca atunci când l-a avut de studiat la istorie. De un real ajutor ne-au fost, și de această dată, cărțile apărute la editura Gama, Români celebri.