Fluturașii roiesc deja în văzduh așa cum de multă vreme n-am mai văzut. Cele câteva zile de vară autentică i-au scos din pupele lor etalându-și culorile și grația fermecătoare. E multă poluare și tot atât de multe s-au schimbat pentru că în ultimii ani tot mai puțini fluturi se observă […]
Machete
Dacă de aproape șase luni nu am mai putut ieși la plimbare trebuie că primăvară a fost capabilă să mă scoată din această sincopă. Știu că explozia plantelor și vremea caldă poate face asta, eu căutând a trage de mine cât de tare pot. Am ieșit sâmbătă, la Nada Florilor […]
Multe dintre poveștile care ajung în fața mea, e drept că după ce le caut destul de mult, mai devreme sau mai târziu ajung să fie ascultate și de copii. Nu doar ascultate ci pe marginea lor există un întreg proces de înțelegere, analiză la care adaug și o meștereală. […]
Oare în câte case din mediul rural și nu numai s-a auzit dialogul redat mai jos? Și nu mă refer acum ci atunci, în plină epocă ceaușistă, într-un mediu în care trebuia să depui mult efort ca să răzbești. ”Vezi ca eu dau la facultate. Marți plec, că sunt înscrieri”, […]
Ce credeți, oamenii pot zbura? i-am întrebat la un moment dat pe Fluturașii cu care m-am întâlnit astăzi. Contextul în care s-a auzit întrebarea a fost unul care ducea copiii către asta eliminând prezența avionului. Și ce credeți, răspunsul a sosit: Da, dacă sunt fericiți! Pe urmă s-a completat cu […]
O altă întâlnire cu peștișorul alb, de data asta alături de prietenii lui. Nu am mers eu cu povestea de data asta ci am meșterit machetele pentru o lecție aparte, nefiind la prima colaborare cu doamna educatoare. Și toate au ieșit exact așa cum trebuie. Despre Peștișorul alb și activitățile […]
La prima oră notar. Nu se mai poate face aproape nimic fără el. Birocrația e cronofagă doar că nu exista practic alternativă trebuind a sta, aștepta, reface anumite drumuri intermediare. Partea a doua a zilei a fost destinată copiilor. E fascinantă modalitatea prin care unii dintre ei rezolvă anumite cerințe. […]
Sunt de ajuns câteva secvențe în care soarele să se înfățișeze așa cum îl știi tu a fi binefăcător pentru tine că întreaga zi e salvată. După ce dimineața a avut doar un grad, furându-mi săculețul cu căldură pe care-l credeam pitit bine și după ce tensiunea sistolica dar și […]
Da, atât a trebuit să treacă, patru ani, pentru a se organiza o ședință cu părinții la liceu. Peste două luni se termină liceul și noi, părinții acestor tineri, nu am participat la nicio întâlnire pentru că doamna dirigintă nu a organizat-o niciodată. De ce? Nu știe nimeni răspunsul. Ar […]
Povestea pe care am dus-o Fluturașilor în ultima zi de grădiniță din săptămâna am dorit a o aduce în atenția a și mai multor copii așa că nu am avut prea mult de așteptat, sâmbătă dezvăluind-o copiilor la atelierul de la Rainbow Land. Rainbow Land, locul acela în care petreci […]
Dacă aș fi citit această carte în tinerețea mea sunt convinsă că nu aș fi înțeles ori m-ar fi derutat sau chiar mi s-ar fi părut irelevantă. Printre avantajele îmbătrânirii (că nu ai ce să faci decât primind-o și trecând prin ea dacă se poate cu demnitate, spatele drept și […]
Povești, cât mai multe și mai frumoase povești pe care le aduc în fața copiilor în speranța că pic cu pic voi schimba ceva în percepția lor pentru mai târziu. În ceea ce privește cuvântul și importanța lui, în ceea ce privește abilitățile motrice, dar mai presus de toate în […]