Zilele trecute vorbeam cu Răzvan, așa cum o fac din fericire destul de des, și printre altele îmi povestea că are la serviciu câteva colege care se știu din copilărie, fiind împreună din clasele primare. Și așa am început să analizăm despre oamenii care pleacă cu adevărat de acasă ajungând […]
Machete
De câte ori este vorba despre cadourile de final de an, cele care se dau la premiere, gândul îmi fuge la discuțiile pe care le aveam la ședințele cu părinții, atunci când mulți erau nemulțumiți de faptul că pentru acest cadou se propuneau cărți. – Haideți doamnă! Iar cărți? O […]
Căutările sunt fervente pentru a găsi varianta care se potrivește cel mai bine pe sufletul tău, care crezi tu că vor fi cele mai potrivite pentru prichindeii din fața ta, educator. Modelele sunt infinite, important este să găsești ceva cât mai aproape de gândul tău. Am cumpărat câteva imagini și […]
Într-una din întâlnirile pe care le-am avut cu copiii am vorbit și aflat lucruri noi despre mări și oceane. Se apropie vacanța de vară și o parte dintre ei, dacă nu toți, vor petrece la malul mării ori oceanului clipe de neuitat. M-am gândit că ar fi bine să privească […]
Trec anii. Zilele de 1 Iunie se adună. Întâi sunt ale copilăriei mele, una frumoasă, liniștită, tihnită, caldă. Așa mi-o amintesc în marea ei majoritate. Nu gândeam nicicum în felul în care văd că gândesc ai mei copii. Nu mi-am pus niciodată întrebările pe care le-am auzit rostite de ei. […]
Ieri, mai după-amiază, m-am gândit să-i propun Anei, prietena mea, să facem o activitate alături de copii pentru a celebra Ziua Copilului. Voiam să avem câteva ore pline de culoare, bucurie, dulce și sinceritate cum mulți copii nu au parte și să subliniem însemnătatea acestei zile cu adevărat, nu doar […]
De obicei, atunci când mă întâlnesc cu copiii caut să îmbin în activitățile pe care le propun și o învățare care presupune, de cele mai multe ori și scris. Fișele pe care le pregătesc sunt menite pentru a puncta informațiile cele mai importante, așa ele având parte și de un […]
Primul lucru pe care-mi vine să-l spun, acum că am terminat de citit și ultima pagină este că nu-mi doream să se termine. Am așteptat să treacă o noapte peste toate trăirile și să se așeze ce era de așezat așa putând înțelege mai bine cum stau lucrurile. Finalul este […]
Ziua Copilului ar trebui să fie în fiecare zi pentru că noi dorim copiii în viețile noastre ei neavând nici o contribuție la această stare. Se trezesc într-o lume pe care, poate, nici nu doresc să o cunoască. Când mă gândesc la asta prima imagine ce-mi vine în minte este […]
De fiecare dată când noaptea capătă alte valențe decât cele pe care le știu, le știu de prea multă vreme, gândurile dau năvală, certându-se care să aibă întâietate. Și atunci când noaptea se desfășoară diferit și pentru alți locatari ai casei, totul se transformă pentru că se amestecă gândurile și […]
De câțiva ani încoace, Ziua Internațională a Copilului este liberă, adică cei mici nu se mai duc la școală urmând a sărbători acasă, alături de părinți. Rămân ca convingerea că dacă ea s-ar fi sărbătorit la școală/grădiniță, lucrurile ar fi stat diferit pentru că nu puțini sunt părinții care nu […]
Zilele trec așa de repede, parcă prea repede. Am auzit mai multă lume de-un leat cu mine ori mai mare spunând că odinioară timpul trecea diferit și că într-o zi aveau răgazul de a termina tot ce-și propuneau, bașca le mai și rămânea să-și tragă sufletul. Acum nu mai este […]