machetedidactice.com

Aglomerări, regrete, reanalizări

Zilele trec așa de repede, parcă prea repede. Am auzit mai multă lume de-un leat cu mine ori mai mare spunând că odinioară timpul trecea diferit și că într-o zi aveau răgazul de a termina tot ce-și propuneau, bașca le mai și rămânea să-și tragă sufletul. Acum nu mai este așa în ciuda tuturor tehnologiilor care, cică, ne ajută să economisim timp. E complicată treaba cu timpul, de gestionarea lui nemaivorbind.

Primăvara asta de 2021 este una rece, dar plină de culoare. Ploile care ne-au umplut nările cu miros de râme terciuite pe asfalt și cel a găinațului de la ciorile fără număr a adus o răcoare care chiar nu mai trebuia. Poate că răcoarea mai e de suportat însă să nu fie și murată. Nu ai ce face, trebuind a gestiona avalanșa de arome și paleta cromatică plină de tonuri cenușii care se dezvăluie privirii. Alegi printre ochiurile de nori nuanțe care să te bucure și care să-ți crească nivelul bunei dispoziții.

Într-o zi în care soarele a fost mai darnic, cei care se ocupă cu spațiile verzi au venit și toaletat și la noi, mirosul fiind unul de neuitat. De zgomot, nu mai pomenesc!

Florile au fost mai darnice și au oferit celor care se opresc măcar pentru o clipă să admire coloritul și mirosul experiențe de neuitat. Eu sunt atât de fericită că pot vedea și mirosi tot ce ține de plante!

   

Rămân fidelă florii de castan, cea pe care o pândesc an de an și de care mă bucur grozav atunci când apare.

Finalul acesta de an școlar, parcurs în întregime în pandemie, a fost unul nu așa de aglomerat cum mi-aș fi dorit însă proiectele cărora a trebuit să le dau curs s-au cerut a fi realizate în intervale mult mai scurte de timp. Practic, în cazul majorității, timpul de realizare a fost de 2-3 zile, ceea ce a necesitat acoperirea întregii zile. Sunt fericită că am reușit să mă ridic la nivelul așteptărilor, colaborările noastre primind calificative maxime.

Despre regrete, cine nu le are? Cel mai mare este acela de a nu reuși încă a mă clarifica legat de plecarea la Londra pentru că nu-mi permit să stau 14 zile în carantină, așa cum este acum, la ora când scriu și nici să mai pierd încă o dată biletele de avion, așa cum s-a petrecut în anul 2020. Nutresc speranța că după 1 iunie să se poată vaccina și Luca, poate așa drumul nostru se va realiza mai ușor. Nu mai e mult de așteptat și asta-i bine. Continui să sper și să-mi păstrez o doză de optimism cu toate că nu-mi mai iese ca-n alte dăți. Am îmbătrânit, asta-i clar și am și obosit!

Lasă un răspuns

%d