Într-una din întâlnirile pe care le-am avut cu copiii am vorbit și aflat lucruri noi despre mări și oceane. Se apropie vacanța de vară și o parte dintre ei, dacă nu toți, vor petrece la malul mării ori oceanului clipe de neuitat. M-am gândit că ar fi bine să privească aceste întinderi de apă din altă perspectivă, având mai multe informații despre ele.
Am pregătit un planiglob pe care să așeze așa cum trebuie toate continentele. Cred că le sunt de ajutor exercițiile acestea pentru a se putea orienta și a-și stabili niște repere.
De câte ori fac o activitate urmăresc să văd cum este percepută de copii, ce vorbesc atunci când pregătesc materialele pentru a le rezolva și ce stare de spirit au. Continentele și meștereala este ceva care place garantat, mai ales dacă ai tot ceea ce este necesar.
După ce continentele au fost plasate corespunzător și etichetate am trecut mai departe la mări și oceane încercând a crea niște repere în modul în care le vizualizează și recunosc pe planiglob. O planșă mare ne-a fost de ajutor pentru că toți au putut lucra pe ea, fiecare având și o planșă de dimensiune normală, A4, care să rămână în portofoliul propriu. Înainte de a trece să o completăm, am vorbit și notat într-o cărticică câteva informații despre fiecare ocean.
Am început cu o definiție dată oceanului pentru a nu exista vreo confuzie. Oceanul este o întindere foarte mare de apă sărată. Majoritatea planetei Pământ este acoperită de oceane. Pe planeta noastră sunt cinci oceane:
Oceanul Pacific
Oceanul Atlantic
Oceanul Indian
Oceanul Sudic
Oceanul Arctic
Deoarece ocupă 70 din suprafața Pământului, oceanele sunt foarte importante. În ele trăiesc peste 70 de mii de specii diferite de animale.
Oceanele sunt pline și de plante minuscule care ajută la producerea oxigenului, de care este nevoie pentru a respira și fără de care nu se poate trăi.
Oceanele asigură hrană pentru mai multe specii, dar și pentru oameni.
Unul după altul, oceanele s-au înșirat pe micuța lor cărțulie, informații generale despre ele culcușindu-se în locurile stabilite.
După ce toate au fost trecute în revistă am completat planșa pregătită.
Clipe bune am petrecut în jurul acestei planșe iar copiii au fost mai mult decât încântați să o rezolve. Cu siguranță nu vor ține minte unde se află toate mările și oceanele, dar câteva dintre ele s-au așezat în mintea lor pentru mult timp, să nu spun totdeauna.
Nu pot decât să vă invit să încercați această experiență pentru că veți vedea ce beneficii are și cum merită tot efortul pregătirii materialelor.
A urmat un word search unde școlarii au avut de găsit anumite cuvinte, secvență care de-a lungul timpului a căpătat o preferință așa de sporită că a ajuns să fie de nelipsit. Materialele tot de pe twinkl le-am avut unora dintre ele aducându-le modificările necesare nouă.
Că tot s-a auzit printre alte nume și Marea Caraibilor, le-am propus pentru meștereală un craft cu un pirat. Toate elementele erau în cutie, ei trebuind doar a le asambla.
Ce povești s-au țesut în căpșorul fiecăruia atunci când a meșterit piratul nu am de unde ști, dar știu cum a fost atmosfera per total. Iar pentru asta merită tot efortul, dedicarea și pasiunea!