Finalul de an 2018 și începutul de an 2019 ne-a prins la lectura comună de seară în compania cărții scrisă de Fredrik Backman, Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău. O carte îndelung lăudată pe care am dorit să o parcurgem și noi, dar care i-a mers mai bine […]
Arhive lunare: ianuarie 2019
După ce copiii au avut vacanță aproape o lună, pentru că la școala lor înainte de Crăciun a fost Școala Altfel, iată că mâine sună clopoțelul. E primul an în care parcă am o strângere de inimă la ce va fi să vină. Sper să reușească să gestioneze ceea ce […]
Cu mai multă vreme în urmă, acum mai bine de doi ani, meșteream un material despre apelul de urgență la 112 și ce anume implică el, dar mai ales pe cine implică el. A fost un material pe care l-am confecționat în vederea folosirii la un Cerc Pedagogic și l-am […]
Zăpadă am avut câteva zile înainte de Crăciun, pentru ca mai apoi, de Anul Nou să fie doar atmosfera de sărbătoare nu și cea hibernală. Are ceva zăpada asta, adică o putere, aceea de a curăța totul acolo unde se așază. Și-mi place tare mult albul care apare și care-ți […]
„O serie de evenimente nefericite” este numele dat celor treisprezece cărți scrise de Lemony Snicket, pe numele lui adevărat Daniel Handler. Seria urmărește viața nefericită a celor trei orfani extrem de ghinioniști care încearcă să supraviețuiască urmăririi contelui Olaf și să facă față tuturor situațiilor terifiante în care sunt puși […]
Afară sunt -9 grade, cel puțin așa arată termometru, dar eu simt -20. Încercând să mă încălzesc mi-am adus aminte de un material pe care l-am făcut acum ceva timp în urmă și pe care l-am ținut doar pentru mine. Acum, privindu-l, mi se încălzește sufletul însă nu mi se […]
„Domnul Ibrahim și florile din Coran” de Eric-Emmanuel Schmitt se citește ușor și este un roman dramatic. Se povestește despre Moise, un băiat evreu, care a crescut la Paris, iar acțiunea are loc în anii 1960. Băiatul locuiește împreună cu tatăl sau, un avocat destul de șters; mama lui […]
Poveștile, captivante, magice și inspiraționale, sunt narațiuni fundamentale. Copiii își reactivează din subconștient mesajele acestora pe măsură ce cresc și sunt forțați să facă față unor adevărate nedreptăți și contradicții care apar în viața lor. Unele basme se bazează pe legende care încorporează credințe spirituale ale culturilor din care provin […]
Înainte de Crăciun am văzut o postare a unei doamne – am căutat-o, dar din nefericire nu am mai găsit-o – în care îi transmitea autorului, Vasi Rădulescu, ce a însemnat cartea „Dragă inimă” pentru ea. Am tot citit notificări legate de carte, dar nu am achiziționat-o pentru ca întâmplarea […]
Ieri am citit un articol din care am aflat cum ar arăta harta Europei dacă ea ar fi îmbrăcată în cele mai bune cărți de literatură pentru copii. O colaborare între școlile din întreaga Europă a dus la această minunată hartă, care prezintă cartea preferată a copiilor din fiecare țară. […]
Ieri, Luca a vorbit cu prietenul lui și din vorbă-n vorbă l-a întrebat dacă nu vine pe la el. A spus că ar veni, dar nu poate decât dacă o ia și pe sora lui, pentru că nu poate să o lase singură acasă. Evident că Luca a venit la […]
„Funcția bibliotecii este de a oferi publicului informații cât mai rapide și mai ieftine, inspirație și recreere. Dacă se găsește o cale mai bună decât cartea, ar trebui să o folosim.„ Adelaide Hasse a fost obișnuită cu provocările profesionale. Ca o femeie tânără, se străduia să fie luată în serios […]