revista online

„Out of Africa” – o reușită în viața ei

Publicat de Machete pe în Articole Literatura de azi Niciun comentariu

Dumnezeu a creat lumea rotundă pentru ca să nu ni se pară nicăieri că suntem prea departe.

Dacă ați citit vreodată ceva semnat de Isak Dinesen, Pierre Andrézel și Osceola, ei bine, trebuie să știți că acesta este pseudonimul sub care Karen von Blixen-Finecke, eminenta scriitoare daneză, și-a semnat câteva dintre scrieri.

Cele mai cunoscute opere ale sale sunt „Out of Africa” și „Babette’s Feast”.

Născută la 17 aprilie 1885, în Rungsted, Danemarca, baroneasa Blixen a crescut într-o familie de patricieni. Ea era fiica unui ofițer de armată, scriitorul Wilhelm Dinesen, și a soției sale Ingeborg. A fost sora mai mare a deținătorului Crucii Victoria, Thomas Dinesen. Entuziasmul tatălui său pentru povestiri și aventuri au influențat-o puternic pe Karen. De la o vârstă fragedă, autoarea a manifestat o sensibilitate artistică ascuțită. În Copenhaga, a studiat la Academia Regală de Artă și a urmat apoi mai multe școli de artă din Europa.

A început să scrie la începutul anilor 1900 și a debutat cu o scurtă povestire în 1907. S-a căsătorit cu vărul ei de-al doilea, suedez, Baron Bror von Blixen-Finecke. Cuplul s-a mutat în Kenya, care încă era parte a Africii de Est Britanice și acolo au început o afacere cu cafea. Au divorțat în 1921, după ce Blixen a descoperit infidelitatea soțului. Când afacerea cu cafea a eșuat, s-a reîntors în Danemarca, definitiv. A fost dependentă de familia ei și a avut nevoie de sprijin financiar pentru tot restul vieții.

După ce Blixen a părăsit Kenya, casa Bogani – acolo unde avea ferma de cafea – a fost ocupată sporadic până când a fost achiziționată de guvernul danez în 1964 și dată guvernului kenyan ca un cadou pentru independență. În 1985 a început turnarea unui film bazat pe autobiografia lui Blixen, iar Muzeele Naționale din Kenya au achiziționat casa în scopul înființării unui muzeu. Muzeul a fost deschis în 1986.

Muzeul „Karen Blixen”, din Kenya
(sursa foto: copenhagencart.com)
La întoarcerea în țara natală, Karen s-a implicat serios în cariera ei de scriitor. Prima carte, „Seven Gothic Tales”, a semnat-o cu pseudonimul Isak Dinesen. În ea descrie timpul petrecut la plantația de cafea, iar cartea a primit recenzii pozitive, fiind publicată mai întâi în Statele Unite, înainte de a ajunge în librării în Marea Britanie și Danemarca. A fost considerată o capodoperă în Statele Unite și în Marea Britanie, dar nu a fost recunoscută pentru calitățile artistice în patria sa. Criticii danezi au fost mai degrabă rezervați, criticând viziunea elitistă și imaginea exotică a Europei. Mai mult, cartea nu a fost clasificată în nici una dintre mișcările literare în curs. Povestirile au fost plasate în Europa fantezistă, romantică și aristocrată din secolul al XIX-lea, descriind viețile tinerilor rebeli.

Nu același lucru s-a petrecut cu a doua carte publicată, „Out of Africa”, care a avut un succes enorm, așezând-o pe Blixen în rândul scriitorilor stilați. Este o carte semi-autobiografică, în care și-a povestit anii petrecuți în Kenya. S-a abținut să împărtășească detaliile sordide ale mariajului ei, dar și a afacerii sale cu vânătorul englez. Câțiva ani mai târziu cartea a fost ecranizată, obținând un premiu Oscar.

Al doilea război mondial a influențat-o pe Blixen în scrierea unui roman alegoric. „The Angelic Avenger”, care face aluzie la groaza produsă de naziști. A fost foarte apreciată de scriitorii contemporani, cum ar fi Arthur Miller, Truman Capote și Ernest Hemingway. Lui Karen Blixen i s-a acordat medalia daneză Ingenio et Arti din 1950. Nu a primit niciodată Premiul Nobel pentru Literatură, deși a fost selectată de mai multe ori.

Peter Englund, secretar permanent al Academiei Suedeze, a descris-o drept „o greșeală” că Blixen nu a primit Premiul Nobel pentru Literatură, iar Ernest Hemingway a spus că „aș fi fost fericit și mai fericit astăzi dacă premiul [1952] ar fi fost dat acelui frumos scriitor Isak Dinesen.”*

Karen Blixen
(sursa foto: drsales.dk)

Portretul lui Karen Blixen s-a aflat pe partea din față a bancnotei daneze de 50 de coroane din seria 1997, din 7 mai 1999 până la 25 august 2005. A apărut, de asemenea, pe timbrele daneze emise în 1980 și 1996.
La vârsta de 77 de ani, în 1962, ea a murit de malnutriție.

*pseudonim folosit de Karen Blixen

(sursa foto cover: hookedonhouses.net)

Articol apărut în revista online Literatura de azi.

„Metodă nouă de scriere și cetire” sau „deosebirea dintre pedagogie şi dresură”

Publicat de Machete pe în Articole Literatura de azi Niciun comentariu

Abecedarul lui Ion Creangă a fost timp de douăzeci de ani considerat a fi cel mai bun manual din țară.

Pe data de 8 iulie 1868 apărea, la Iaşi, primul manual al lui Ion Creangă, intitulat „Abecedar – Metodă nouă de scriere și cetire pentru usul clasei I primaria”. Manualul a fost conceput cu ajutorul institutorilor C. Grigorescu, Gh. Ienăchescu, N. Climescu, V. Răceanu și A. Simionescu, a avut 23 de ediții succesive, până în 1893.

„Creangă se uni cu cinci institutori (…) spre a comunica un abecedar ca lumea. Până atunci, copiii învăţaseră să citească cum da Dumnezeu şi după cum era şi dascălul, cărţi fiind puţine şi proaste…”, remarca G. Călinescu, în „Viaţa şi opera lui Ion Creangă”.

Deoarece trebuia tipărită pentru a ajunge pe băncile copiilor, lucrarea a fost propusă societății Junimea. Chiar dacă nu avea un corp de literă potrivit, necesar învățării scrisului de mână, autorii s-au adresat „Societății pentru învățătura poporului român” de la Iași, care a analizat manualul și a recomandat tipărirea lui.

„Încă din primii ani de învăţământ, Creangă începu să strângă material în vederea unui manual pe care găsi cu cale să-l facă în unire cu alţii, ca să-l poată răspândi mai bine, şi după trei ani de institutorat se aşeză la treabă. Strânse abecedare ardeleneşti şi străine, şi, ca să le poată citi, începu chiar să ia lecţii de limba franceză de la colegul I. A. Darzeu. Dar se plictisi curând şi se încredinţă probabil că pentru o treabă aşa de simplă ca învăţarea scrierii şi cititului ajunge o minte dreaptă şi o bună stăpânire a limbii naţionale”, adaugă criticul literar G. Călinescu.

Ministerul Instrucțiunei Publice și al Cultelor, din 11 septembrie 1868, a fost cel care a aprobat apariția Abecedarului; apoi, în 1876, manualul a devenit valid prin decretul domnesc al domnitorului Carol.

Riguros structurat, manualul se constituie din: partea I, care cuprinde literele mici de scris şi de tipar; partea a doua conţine sunete, silabe, cuvinte şi propoziţii. În partea a treia sunt incluse texte uşoare, morale, alături de poezii, proverbe şi rugăciuni. La sfârşit, manualul conţinea un tabel în care sunt notate în paralel buchiile şi literele latine, pentru a veni în ajutorul elevilor care treceau de la învăţatul în grafie chirilică la cel în grafie latină.
În ediția a V-a, Creangă a inclus în manual și povestea „Ursul păcălit de vulpe”.

Abecedarul lui Creangă s-a bucurat de un veritabil succes și a fost difuzat în întregul Regat, servind inclusiv ca suport de curs pentru instruirea adulților, în armată. La ediția a cincea, din 1871, cartea a ajuns la tirajul de 36.000 de exemplare, un adevărat record pentru acele vremuri. În anul morții lui Creangă, fusese publicat deja în peste 500.000 de exemplare. Cartea i-a adus lui Creangă un câștig substanţial, care i-a permis să-și cumpere casă și să trăiască „fără a se umili tagmei preoțești”. Totodată, încurajat de succesul ei, Creangă a redactat în continuare și alte lucrări didactice, tot în colaborare: „Învățătorul Copiilor”, „Carte de cetire în clasele primare de ambele secse”, „Povățuitoriu la cetire prin scriere după sistema fonetică” și „Geografia Județului Iași”.

„Deosebirea între metoda propusă de această broşură şi învăţarea rutinară şi mecanică, precum se profesează ea în genere în şcoalele noastre, este deosebirea dintre învăţământul viu şi intuitiv şi mecanismul mort al memorărei de lucruri, neînţelese de copii şi este deosebirea dintre pedagogie şi dresură… Oricât de modestă în aparenţă ar fi cartea, ea însemnează începutul unei reforme adânci în instrucţia elementară: ea a rupt-o cu dogmatismul, isvorul metodei propuse este însăşi natura inteligenţei, procesul ei de desvoltare”, asta spunea Eminescu, care de multă vreme era revizor școlar.

Abecedarul lui Creangă, fără îndoială, reprezintă una dintre lucrările care stau la baza dezvoltării limbii și literaturii române. Multe decenii manualul a fost utilizat pe scară largă și poate n-ar fi rău să ne mai aplecăm și acum asupra lui. Ceea ce se petrece în sistemul nostru de educație ne îndeamnă la așa ceva.

(sursa foto: ziuaconstanta.ro)

Articol apărut în revista online Literatura de azi.