Am auzit ieri o ştire care suna aşa; statul german obligă prin constituţie copiii să aibă grijă de părinţii bătrâni şi bolnavi, aşa cum, tot statul german, îi obligă pe părinţi să aibă grijă de copii până la 25 de ani, dacă aceştia urmează o formă de învăţământ superior. Se […]
pictură pe polistiren
Atunci când lucram la această machetă, gândul mi-a fugit la momentul în care a apărut primul bobocel în viaţa mea. Eram deja destul de coaptă, iar el, bobocelul, se lăsa aşteptat de multă vreme. Atunci când speranţa era aproape stinsă, a apărut el, având în mânuţe un bagaj imens de […]
Lumineze stelele de Mihai Eminescu Lumineze stelele, Plângă râurelele, Nori-n cer călătorească, Neamurile- mbătrânească Şi pădurile să crească – Numai eu voi rămânea, Gândurile la o stea, Ce au fost odat-a mea: Căci a fost şi nu mai este. Dulce gură de poveste Ziua cine mi-o zâmbi, Noaptea cine-o […]
Aşa precum se ştie, şi aici mă refer la cei care lucrează în grădiniţe ,există şase centre cu ajutorul cărora copiii învaţă noţiuni foarte importante. La nivel teoretic, în fiecare zi trebuiesc deschise trei centre, alese în funcţie de tema activităţii din ziua respectivă, la care copiii găsesc materialele necesare […]
Ştirile din seara precedentă în care se făcea vorbire despre temperaturile neobişnuit de calde ale acestei perioade m-au trimis cu gândul la păsările călătoare. Acolo, în acel reportaj, am văzut cum mai mulţi tineri stăteau pe malul Begăi îmbrăcaţi aşa, ca de primăvară şi priveau cum nişte răţuşte alunecau tacticos […]
Până acum, iarna aceasta a fost extrem de capricioasă. Nu spun numai că a fost săracă în precipitaţii şi că cele care au căzut, au fost concentrate de-a lungul a doar trei săptămâni ci şi de faptul că acum, există temperaturi de peste 10 grade Celsius. Doamnele educatoare au avut […]
A fost odată ca niciodată o vulpe tare vicleană şi prefăcută. Îşi căutase toată noaptea ceva de mâncare dar nu a avut noroc să găsească. Luminându-se de ziuă, se aşeză sleită de puteri la umbra unor mărăcini de pe marginea drumului, poate-i vine vreo idee unde să mai caute de […]
După ce anotimpul iarna a fost în acest an mai atipic, şi spun asta deoarece zăpada s-a lăsat tare mult aşteptată iar cei mici nu au putut avea decorul potrivit pentru a-l aştepta pe Moş Crăciun, dar mai ales pentru a practica sporturile de iarnă, iată că, după trei săptămâni […]
În DEX definiţia echinocţiului sună aşa: fiecare dintre cele două momente ale anului (în jurul lui 21 martie şi 21 septembrie), când ziua este egală cu noaptea. Dacă ne uităm şi la solstiţiu vom găsi următoarea explicaţie: fiecare din cele două momente ale anului când Soarele se află la cea […]
O scufiţă roşioară Dacă port adeseori Şi un coş la subţioară Cu merinde şi cu flori. Este limpede, socot Că nu-s Barbă cot! Scufiţa roşie eu sunt Pe glume pusă şi pe cânt Străbat de veacuri, drumul lung La bunicuţa, să ajung! Acestea sunt versurile unui cântec pe care îl […]
Zilele trecute am primit veşti de la buna mea prietenă Alina. Am aflat că sunt bine, că fetele și toți ai casei sunt sănătoşi iar viaţa îşi urmează cursul firesc, frumos, tihnit. Nu este pentru prima dată când primesc veşti de la ei însă acum, am avut plăcuta surpriză de a […]
Ziua de naştere reprezintă un prilej de bucurie pentru fiecare din noi. Este o zi unică în an, în care ne întâlnim cu cei dragi şi sărbătorim clipele irepetabile. Este trist că pentru unii dintre noi aceste aniversări reprezintă şi altceva, însă la vârste foarte fragede, acest lucru nu ar […]