În calendar e primăvară, afară-i o iarnă strașnică

E frig și nu se mai termină. A nins așa cum ar fi trebuit să ningă în decembrie, dar ce zic eu ar fi trebuit, că nu mai știi ce și cum trebuie să se întâmple.

Cert e faptul că frigul te pișcă de peste tot și nu te lasă să te bucuri de primăvara din calendar. Pișcă și păsările așa de tare, că multe dintre ele nu rezistă și mor Nu mă refer doar la cele mici, vrăbiuțe, scatii ori măcăleandri, ci și la berze, care-s mai viguroase și puternice. Oamenii le-au sărit în ajutor și cu toate că iarnă de iarnă hrănesc păsăretul mic de prin brazii din fața casei, niciodată nu am analizat ca acum, când e așa o campanie de susținută în acest sens. Le-am pândit, alături de Luca, multe minute, în reprize, și ne-am bucurat de ospățul lor. Sunt gureșe, dar foarte precaute, știind cu exactitate dacă ești prin apropierea lor chiar fără să te vadă.

Când suntem la depărtare de geam, vin și câte zece, dar cum ne-am apropiat, zboară. E un fel de v-ați ascunselea.

Tocmai de aceea am mai meșterit niște flori de primăvară, dar și alte machete dedicate anotimpului reînvierii. Sărbătorile Pascale bat la ușă iar troienele nu au dispărut. Azi, că a bătut soarele puțin, a curs din streașină temeinic.

Una dintre florile meșterite mi-a intrat la suflet. Asta pentru că am probat mai multe variante până m-am hotărât la cea finală.

Varianta finală a macului. 🙂

Cel mai frumos dar făcut cuiva este speranța.
Anatole France

Mi-ar fi plăcut să fac parte din Grupa Brazilor

Și dacă nu am făcut, pentru că pe vremea mea nu știu dacă grupele aveau denumiri, iată că am avut bucuria să confecționez niște brăduți pentru o așa grupă. Numai gândul la brazi îți strecoară în suflet o undă de prospețime și de sănătate. Îți vine să inspiri adânc, pentru ca aerul să-ți intre până-n cel mai ascuns cotlon al sufletului, oxigenându-l.

Iar în pădure, cel puțin în ale noastre, nu ai cum să nu dai de vreun iepuraș care să se ascundă de un urmăritor.

Acolo unde e el, în bucata aceea de pădure, primăvara a venit, deja! 🙂 Asta aștept și eu, să vină primăvara!

Căsuța din oală (machete personaje) – Basm popular

În mijlocul câmpului ședea o oală răsturnată; și era oala aceea mare-mare, cât un butoi.
Iaca trece pe acolo un șoarece și vede oala aceea goală.
– Bună casă e asta, își zise el. A cui o fi?.
– Casă-căsuță, cine stă aici?
Dar nimeni nu răspunde. Se uită șoarecele în toate părțile, însă nu vede pe nimeni. Numai două muște, care veniseră și ele după mâncare acolo, se ridicară în două piciorușe; dar șoarecele nici nu le-a luat în seamă.
– Ia să mă mut eu aici și să stau singur! Și s-a așezat șoarecele în oală.

Trece pe acolo o broscuță.
– Casă-căsuță, cine locuiește aici?
– Eu, șoarecele! Dar tu cine ești?, răspunde șoarecele din fundul oalei.
– Eu sunt broasca!
– Dacă vrei, vino înăuntru și-om trăi împreună. Bun de tot! Iacă, vin și eu.
Și a sărit broasca în oală și a stat cu șoarecele la un loc.

Trece pe câmp un iepure. Și văzând namila aceea de oală răsturnată, s-a oprit și a întrebat:
– Căsuță căsuță, cine locuiește aici?
– Suntem noi: broasca-broscuța și șoarecele-șoricelul. Dar tu cine ești?
– Eu sunt fugarul de peste câmpuri și vai, iepurele. Nu mă lăsați și pe mine să stau cu voi înăuntru? Iaca aici nu plouă și nici soarele, nici vântul nu intră.
– Bucuros, frate! Vino înăuntru și-om trăi împreună că e loc.
Și s-a mutat și iepurele cu culcușul în oală.

Trece într-o zi pe lângă oala-căsuță jupâneasa vulpe și întreabă și ea:
– Casă căsuță, cine stă aici?
– Noi trăim: iepurele-iepurașul cu broasca-broscuța, și șoarecele-șoricelul. Dar tu cine ești?
– Eu sunt surioara voastră mai mare, vulpea. Pentru mine n-o fi loc? A, vai de capul meu, am rămas fără casă!
– Da, este: intra și-i vedea, că pentru oameni buni e loc.
– Mulțumim! Asta am așteptat și eu. Și s-a așezat vulpea în oală și au trăit împreuna multe zile.

Vine lupul nu știu de unde.
Vede oala mare: și-a închipuit c-o fi cineva înăuntru.
– Căsuță, căsuță, cine locuiește aici?
– Eu, sora vulpe, cu iepurele-iepurașul cu broasca-broscuța și șoarecele-șoricelul. Dar tu cine ești?
– Eu sunt un biet lup fără adăpost. Oare n-o fi chip să stau și eu cu voi? Că bună casă mai aveți!
– Se poate, cum să nu! Ne-om mai înghesui cu toții și ți-om face loc și dumitale.
Și-a intrat lupul în căsuță, și-au trăit împreună.

Nu știu de unde a venit și ursul. Și era mânios Moș Martin și ostenit, că umblase toată ziua după mâncare.
Și cum a văzut oala aceea, nu și-a închipuit că e o căsuță cu oaspeți înăuntru; și s-a așezat pe ea, ca să se odihnească puțin.
Dar cum s-a așezat, oala: pârr! Trosc!

S-a sfărâmat în bucăți și ursul… ce-a făcut ursul? S-a ales cu o sperietură bună, iar ceilalți au fugit care încotro au văzut cu ochii.

Machete didactice – „Ciuboțelele ogarului” de Călin Gruia

Într-o zi, un iepure pornise spre un iarmaroc. Avea doi galbeni. Voia să îşi cumpere ceva pentru încălţat, căci era desculţ. Începuseră ploile de toamnă. Vântul împrăştia frunzele pe poteci şi frigul prinse să-l strângă de picioare. Îşi trase pălăria veche până la urechi şi iuţi pasul, ca să ajungă mai repede la iarmaroc.Şi cum mergea repede, ciulind urechile la orice zgomot, spre seară, se întâlni cu un ogar.

– Încotro, iepuraşule?
– Mă duc la iarmaroc să-mi cumpăr ciuboţele.
– Păi, tot acolo merg şi eu, am treabă cu un negustor… Ciuboţele se găsesc câte vrei, numai bani să ai!
– Am doi galbeni, şopti iepurele.
Şi au mers ei aşa, au mers, până s-a întunecat. O ploaie rece şi deasă se porni, iar iepuraşului îi dârdâiau dinţii de frig. Ogarul spuse că ar fi bine să poposească la hanul lui Moş Martin.

Ogarul comandă mâncare, cu toate că nu avea nici un ban. Mâncă lacom şi bău, de se miră şi ursul. Iepurele fu nevoit să plătească. Tare necăjit era! Dar, pe la miezul nopţii, încălţă ciuboţelele ogarului, păşi încet, ieşi din han şi fugi.

Dimineaţa, când s-a trezit Ogarul, a vrut să se încalţe cu ciuboţelele… Dar a văzut că nu mai sunt lângă sobă! S-a luat după urmele ciuboţelelor, a fugit, a tot fugit, dar nu a putut să-l prindă pe Iepure.
Şi în ziua de azi mai aleargă după el, iar Iepurele, când vede Ogarul, fuge de el.

Pentru a exemplifica exact cum a ajuns iepurele să aibă ciubote și ogarul să rămână fără ele, am confecționat o pereche de ciuboțele separat așa cum am meșterit și o pereche de picioare. Ele vor fi atașate, cu ajutorul unor bolduri mai lungi, de machetele principale așa putând înainta în poveste.:) E o modalitate care optimizează timpul, pentru că era mai greu de „încălțat și descălțat” personajele în alt fel.

Tuturor machetelor le-am făcut postament pentru a putea fi manevrate de copii.

Machete didactice – „Mănușa” povestea ucraineană

Am revenit la frumosul basm ucrainean. Așa s-a cerut și nu a fost urât. Îmi aduc aminte de povestea asta de când eram copil, atunci când în biblioteca noastră se găseau toate cărțile rusești, care cuprindeau povești ce nu și-au pierdut farmecul nici astăzi. Și cred că nu și-l vor pierde niciodată.

4876fda9d32a57041c4bae0cf7cd1b24-3798491-700_700

 

Pentru că ea nu se mai află în posesia noastră, am căutat-o în mediul virtual și am găsit-o. Am salvat filă cu filă și am tipărit-o într-un format mai mic, adică A5. Atașez fișierul unde o puteți găsi și folosi. Tot aici, în acest fișier, veți găsi o mânușă a personajelor, pe care eu am folosit-o în joaca mea cu copilul. E interesantă, ofertantă și ajută pe micul cititor la înțelegerea narațiunii. Am mai găsit acum pe Didactic.ro, după ce noi am terminat, un fișier foarte frumos, în format PPT, pe care-l atașez.

manusa_ppt

mânușa-personajelor și povestea – fișier Word20170123_2133010003607_akando-classic-white-gloves-logo-20-1

Povestea „Mânușa” este una de nivel I alături de „Ridichea uriașă”, „Căsuța din oală” și are foarte mare trecere la prichindei. Se pot face multe activități pe marginea ei așa cum se poate organiza  o scenetă sau pur și simplu jocuri de rol. Dialogurile îi ajută mult pe cei din grupa mică la însușirea noțiunilor lingvistice, la îmbogățirea și consolidarea vocabularului. Mănușa asta poate fi făcută și din fetru pentru ca mai apoi imaginile laminate, pe care s-a atașat un scai, să se înșiruie pe ea.

Am confecționat și o machetă pentru a fi folosită la activitățile dedicate acestei teme.20170118_161638 20170118_161811

Are o dimensiune suficientă pentru a primi toate personajele în interiorul ei. Acestea vor fi tipărite, laminate și decupate, pentru a fi mai apoi atașate unor bețișoare de lemn. Se pot folosi și acele dar atunci când sunt mai mulți copii mici, unele doamne optează pentru prima variantă.
Am confecționat de-a lungul timpului și personajele din poveste pe care vă invit să le vedeți mai jos.

DSCN5692DSCN5696DSCN5690DSCN5688DSCN5695DSCN5698
Doresc să vă mai aduc în atenție o modalitate pe care copiii o îndrăgesc și anume aceea de a înșirui personajele pe o ață, iar pentru exemplificare voi atașa imagini de la povestea „Căsuța din oală”. Am experimentat-o alături de colegii celui mic, atunci când mergea la grădiniță și mare succes a avut. Le-am agățat între o oală și un copăcel iar acum, la povestea „Mănușa” se pot pune , mai bine spus ața se poate lega între mănușă și un copăcel, tot un copăcel sau mai știu eu ce alt element din pădure.

sdc103891

manusa1

Cei șase s-au speriat, au ieșit afară din mănușă și au tulit-o  în pădure, care încotro. Iar moșneagul s-a apropiat și și-a luat mănușa.
Și-am încălecat pe-o șa…

Later edit: Și a fost lecția. Chiar astăzi, pentru că s-a tot amânat din cauza liberelor venite peste noapte. Dar și în aceste condiții, rezultatul a fost pe măsura pregătirii și implicării. Eu, bucuroasă ca-ntotdeauna că am fost prezentă, chiar dacă nu m-a văzut nimeni. Eu sunt martorul discret! 🙂

Felicitări, dragă Paula!

Machete didactice- „Vreau la grădiniță dar să nu vină doamna pentru că…”

… pentru că, dar stați puțin că vă spun imediat.
Remarca de mai sus aparține unei fetițe de patru ani care merge la grădiniță cu plăcere, asta pentru că-i plac copii. Și locul.
Dar nu-i place doamna pentru că „are mâine de vrăjitoare”.
Da, e remarca inocentă și onestă a unui copil. Știu, sună crud și poate nedrept dar așa simte și crede un copil. Asta pentru că îi e teamă de mâinile doamnei. Doamna cu pricina este la vârsta pensiei și se pare că natura nu a fost prea generoasă cu mâinile ei.
Cred că fiecare dintre noi a auzit asemenea remarci și s-a gândit la această problemă.
Chiar așa? Cum ar trebui să arate doamnele care stau alături de copiii noștri patru ore, cinci sau chiar opt?
După mine sunt mai multe ingrediente care trebuie să alcătuiască un tot. Poate atitudinea și modul de abordare ocupă primul loc în top. Dar oare nu contează și aspectul fizic? Aici nu mă refer la o frumusețe răpitoare ci la un corp armonios.
Ce vreau să spun?
Vreau să spun că doamna trebuie să poată sări, apleca, sta pe covor în poziția ghemuită, într-un cuvânt mișca cu ușurință.
Și trebuie să remarc, cu multă tristețe, că lucrurile nu stau chiar așa. Am văzut multe, prea multe doamne care nu se pot mișca, sunt pur și simplu rigide și asta nu din cauza vreunei suferințe fizice ci din cauza greutății.
Am văzut multe doamne care stau pe niște tocuri care nu le permite nimic, decât să fie niște doamne foarte elegante.
Știu, vor fi voci, muuulte voci care vor striga că toată lumea îmbătrânește și că e muncă grea și…
Poate uitați că eu vorbesc din postura unei femei care se apropie vertiginos de 50 de ani și știu, pe propria-mi piele, cum e să te trezești dimineață și să nu mai recunoști persoana din oglindă. Dar munca asta, de educator, necesită mobilitate și disponibilitate la efort atât fizic cât și emoțional.
Trebuie să mai amintesc de faptul că fiecare educatoare ar trebui să cânte? Să cânte cu adevărat, pentru și alături de copii. Nu ați întâlnit educatoare care nu au prea mare aplecare spre acest domeniu? Din nefericire, modul în care s-au format multe din educatoarele actuale nu a presupus și cursuri de educație muzicală, pedagogie sau psiho-pedagogie. Cele care urmau liceul pedagogic făceau practică în școli, intrau în contact cu cei mici în plină perioadă de formare ceea ce nu era puțin lucru dar s-a schimbat și asta. Și nu neapărat în rău.
Trecerea timpului nu iartă pe nimeni, dar cred că cele care aleg această meserie atât de solicitantă ar trebui să fie atente și la aceste aspecte.
Îmi aduc aminte, cu infinit drag, de învățătoarea mea, Dumnezeu s-o odihnească! Am fost ultima ei promoție dar o văd, și acum, alături de noi în toate activitățile. Alerga, sărea, se juca de parcă nu avea vârsta de pensionare. Și era așa de pozitivă, calmă, caldă. Îndruma părinții să aibă răbdare cu noi și dacă este nevoie să repete de sute de ori, dacă așa este necesar.
Sunt multe ingrediente care amestecate duc către un rezultat agreabil. Nu trebuie uitată nici componenta financiară care este în așa suferință în sectorul educației din România.
Dar puțină atenție nu strică niciodată. Și dorință, multă dorință și determinare!
Atașez o machetă foarte dragă mie. E o căsuță, o căsuță de vis. Acolo, se petrec lucruri minunate unde educatoare și copii alcătuiesc echipe de poveste.
Hai să țesem povești de neuitat cu care părinții de mâine să-și îndrume pruncii!20161016_171200

Cu siguranță, la ce atmosferă va fi acolo, se vor alătura și un aricel, un iepuraș și mulți alții.20161016_171818 20161016_171846

Machete didactice – „Căsuța din oală”, o alternativă pentru o activitate frumoasă. Fie ea de grad sau Cerc Pedagogic

În mijlocul câmpului ședea o oala răsturnată; și era oala aceea mare-mare, cât un butoi.

DSCN5704

Iaca trece pe acolo un șoarece și vede oala aceea goală.

DSCN5692

„Bună casă e asta”, își zise el. „A cui o fi?”.
– Casă-căsuță, cine stă aici?
Dar nimeni nu răspunde. Se uită șoarecele în toate părțile, însă nu vede pe nimeni. Numai două muște, care veniseră și ele după mâncare acolo, se ridicară în două piciorușe; dar șoarecele nici nu le-a luat în seamă.
„Ia să ma mut eu aici și să stau singur!”. Și s-a așezat șoarecele în oală.
Trece pe acolo o broscuță.

DSCN5696

– Casă-căsuță, cine locuiește aici?
– Eu, șoarecele! Dar tu cine ești?, răspunde șoarecele din fundul oalei.
Eu sunt broasca! Dacă vrei vino înăuntru și-om trăi împreună. Bun de tot! Iaca că vin și eu.
Și a sărit broasca în oală și a stat cu șoarecele la un loc.
Trece pe câmp un iepure. Și văzând namila aceea de oala răsturnată, s-a oprit și a întrebat:

– Căsuța căsuță, cine locuiește aici?
-Suntem noi: broasca-broscuța, și șoarecele-șoricelul. Dar tu cine ești?
– Eu sunt fugarul de peste câmpuri și vai, iepurele. Nu mă lăsați și pe mine să stau cu voi înăuntru?

DSCN5690

Iaca aici nu plouă și nici soarele, nici vântul nu intră.

– Bucuros, frate! Vino înăuntru și-om trăi împreuna că e loc.
Și s-a mutat și iepurele cu culcușul în oală.
Trece într-o zi pe lângă oală-căsuță jupâneasa vulpe și întreabă și ea:

– Casă căsuță, cine stă aici?
– Noi trăim: iepurele-iepurașul cu broasca-broscuța, și s=șoarecele-șoricelul.DSCN5688

– Dar tu cine ești?
– Eu sunt surioara voastră mai mare, vulpea. Pentru mine n-o fi loc?
– A vai de capul meu, am rămas fără casă!
– Da, este: intra și-i vedea, că pentru oameni buni e loc.
Mulțumim!
Asta am așteptat și eu. Și s-a așezat vulpea în oală și au trăit împreună multe zile.
Vine lupul nu știu de unde.

DSCN5695

Vede oala mare: și-a închipuit c-o fi cineva înăuntru.

– Căsuță căsuță, cine locuiește aici?
– Eu, sora vulpe, cu iepurele-iepurașul cu broasca-broscuța și șoarecele-șoricelul. Dar tu cine ești?
– Eu sunt un biet lup fără adăpost. Oare n-o fi chip să stau și eu cu voi? Că bună casă mai aveți!
– Se poate, cum să nu! Ne-om mai înghesui cu toții și ți-om face loc și dumitale.
Și-a intrat lupul în căsuță, și-au trăit împreună.

DSCN5698

Nu știu de unde a venit și ursul. Și era mânios Moș Martin și ostenit, că umblase toată ziua după mâncare.
Și cum a văzut oala aceea, nu și-a închipuit că e o căsuță cu oaspeți înăuntru; și s-a așezat pe ea, ca să se odihneasca puțin.
Dar cum s-a așezat, oala: pârr! Trosc!
S-a sfărâmat în bucăți și ursul… ce-a făcut ursul? S-a ales cu o sperietură bună, iar ceilalți au fugit care încotro au văzut cu ochii.

P.S. Căsuța a fost tăiată în trei bucăți, ca un puzzle, pentru că așa cerea lecția. Dimensiunea machetelor este: cea mai mică are 50 centimetri iar cea mai mare 90 centimetri.

Machete didactice – Are vreo importanță ce denumire poartă grupele sau clasele pregătitoare?

Probabil, dintotdeauna grupele au avut denumiri. Mă refer la grupele de la gădiniță, evident. Mai nou, am văzut că și clasele pregătitoare se numesc într-un fel, nu doar A, B, C, poate din cauza faptului că vin din grădinițe. Știu, sunt mulți cei care spun că locul lor este în școală, și așa o fi, dar eu tot nu o văd ieșită din grădiniță. Oi fi eu mai încuită.

Așadar, am întâlnit tot soiul de nume, care mai de care mai năstrușnice. În timp ce confecționam machetele care să personalizeze aceste locuri, mă gândeam care e mai ofertantă, ca nume. La care se pot face materiale mai variate, ochioase și ușor de manevrat?

Să fie la albinuțe?

Materiale septembrie 201532

Materiale septembrie 201535

La iepurași?

Materiale septembrie 201534

Ori la ursuleți?

Materiale septembrie 201533

Poate mai bine ar fi să alegem ariceii. 🙂

Materiale septembrie 201536

Dar de bobocei, ce ziceți?

Materiale septembrie 201537

Dar de greierași…

DSCN4210 DSCN4211

Dar, are vreo importanță cum se numesc grupele, sau mai degrabă ce anume se petrece în interior? O dăscăliță cu har lucrează și cu albinuțe, și cu boboci, și cu ursuleți dar mai ales cu copilași.