Machete didactice – Ursul păcălit de vulpe

A fost odată ca niciodată o vulpe tare vicleană şi prefăcută. Îşi căutase toată noaptea ceva de mâncare dar nu a avut noroc să găsească. Luminându-se de ziuă, se aşeză sleită de puteri la umbra unor mărăcini de pe marginea drumului, poate-i vine vreo idee unde să mai caute de mâncare.

Cum stătea ea aşa leşinată, îi ajunge la nas miros de peşte proaspăt. Uitându-se în jur, vede în depărtare venind un car tras de boi.

Văzându-se deja sătulă de peşte, se aşeză lungită în mijlocul drumului, aşteptând să vadă ce se întâmplă.

Când ajunse carul aproape de vulpe, ţăranul strigă la boi să se oprească, uimit că a dat un aşa noroc peste el- să găsească o vulpe moartă, din care să-i facă nevestei o frumoasă caţaveică.

O aruncă bucuros în car deasupra peştelui şi porni înspre casă. Vulpea, flămândă cum era, nu aşteptă prea mult timp şi începu să împingă peştele jos din car.

Când a considerat că şi-a făcut destule provizii, a sărit din car şi s-a grăbit să stângă peştele din drum. L-a dus la vizuina ei şi s-a pus pe ospătat.

Cum mânca ea aşa, trece pe acolo ursul.
– Poftă mare, cumătră! Da ce de peşte ai! Dă-mi şi mie câţiva că tare mi-i foame!
Vulpea, lacomă, îi răspunde:
-Nici nu mă gândesc, ursule! Nu pentru alţii m-am chinuit eu să prind peşte. Dacă ţi-e foame, du-te şi tu la baltă şi prinde cu coada cât peşte vrei.
Ursul se rugă de ea să-l înveţe cum se face şi vulpea atât aşteptă.
-Te duci pe înserat la balta din pădure, îţi vâri coada-n apă şi stai aşa până dimineaţa, când tragi cu nădejde spre mal şi-ai să vezi cât peşte prinzi.
Bucuros, ursul plecă de îndată la baltă şi-şi vârâ toată coada în apă.                                      

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Era un frig năpraznic în acea noapte şi un vânt rece de-ţi tăia respiraţia. Balta îngheţă bocnă şi prinse coada ursului ca într-o menghină. După câteva ore, ursul nemairezistând de frig şi de durerea cozii, se opinteşte şi trage din toată puterea de coadă.
Săracul urs! – în loc de peşte a rămas fără coadă. Urlând de durere, plecă mormăind înciudat să găsească vulpea şi să se răzbune.
Dar vulpea vicleană se ascunde în scorbura unui copac şi începe a râde de urs.
-Cumătre! Ai vrut să nu mai laşi peşte în baltă, sau ţi-au mâncat peştii coada?
Ursul, mâniat foc, căută o creangă şi începu a scormoni după vulpe prin scorbură.
„Aoleu, cumătre, nu mă trage aşa tare, că-mi rupi piciorul!” se prefăcea vulpea.
Degeaba s-a căznit ursul până a obosit, tot n-a reuşit să scoată vulpea din scorbură.
Şi uite aşa a rămas ursul păcălit de vulpe!

Ursul păcălit de vulpe, de Ion Creangă este o poveste extrem de îndrăgită de toţi copiii şi nu numai de ei.
Machetele făcute pentru a ilustra  povestea sunt de dimensiuni foarte mari. Vulpea, ţăranul, urşii au înălţimea de 1 metru. Carul cu boi are 2 metri lungime şi este preferatul meu. Dar pot spune că am o slăbiciune şi pentru sumanul țăranului.
Sper să vă placă şi vouă!

P.S. Doresc a mulţumi Otiliei, pentru încredere şi creditul pe care mi l-a acordat iar Ginei vreau să-i mulţumesc pentru consecvenţă şi felul ei de-a fi.