Am ajuns astăzi la Baia Mare și fiind aici nu aveam cum rata o întâlnire cu Diana de la cartemma. Mi-aș fi dorit ca să o întâlnesc și pe Anca doar că ea este plecată în concediu. Editura cartemma mi-a fost alături toată perioada copilăriei lui Luca, cărțile pe care […]
Literatură pentru copii
În fiecare vară admir această floare maiestuoasă și o analizez așa cum se cuvine alături de copii. În primii ani alături de fiii mei pentru ca mai apoi să fac acest exercițiu și cu alți copii. În programul de grădiniță nu se află și acest subiect, asta pentru că floarea-soarelui […]
Întâlnirea noastră cu Sambo, spun noastră că eram eu cu Luca, s-a petrecut în 2016, în primăvara lui 2016 și nu-mi vine să cred că au trecut așa de mulți ani de atunci. Puteți vedea ce și cum a fost citind articolul pe care l-am scris atunci. „Sâmbăta când vine […]
Am avut inspirația ca să aduc în atenția fiului meu cel mic personajele lui Spiridon Vangheli. Mi-aduc aminte, cu lux de amănunte, starea de atunci și ce efervescență era într-un grup de mămici din care făceam parte. Procuram cărțile cu greu și aveam anumite scamatorii pentru a le aduce acasă […]
Animalele marine reprezintă o temă cu care știu că n-ai cum da greș. Cine poate spune că nu e fascinat de ceea ce se petrece sub apă? Eu am folosit ca bază fișele de la IMP, unele foarte colorate, ilustrațiile putând fi înțelese și de cei mai mici copii. Informația […]
Puteam rata o așa bogăție de fructe de vară? Nu, evident că nu pentru că nu mi-aș fi iertat-o niciodată. Și pentru că nu puteam duce o grupa întreagă la cules de cireșe am ales să aduc cireșul în grupă, nu un copac întreg, evident, dar o creangă generoasă plină […]
Dacă e sâmbătă, e Rainbow Land! Și cum vara este prezentă în fiecare colțișor, am ales o temă care să ne răcorească: vietăți marine. Pentru că dacă-i apă e și răcoare, căldura fiind mai ușor de suportat. Am găsit această carte The fish who could wish la ultima vizită pe […]
Iubesc cărțile atât de tare cred că din fragedă pruncie încât orice contact cu ele îmi provoacă o mare bucurie. Că le cumpăr fizic din librării, că le caut pe site-uri de profil ori că le primesc în dar, cărțile mă duc pe un tărâm aparte. De când am copii, […]
Ziua Copilului pe care o sărbătorim mâine trebuie să fie specială. Ca întotdeauna, am încercat să găsesc o variantă cât mai versatilă, care să-mi asigure succesul în fața copiilor. Și, poate, nu neapărat succesul cât atitudinea lor, aceea în care sunt alături de mine participând la provocările pregătite. Mai sunt […]
Cinci zile au analizat Fluturașii mijloacele de locomoție terestre acum venind rândul celor din aer aici putând despica aeru-n patru dacă pot spune așa. Avioanele, baloanele cu aer cald și nu în ultimul rând rachetele ne-au lăsat să le descifrăm misterele ducându-ne într-o călătorie fascinantă. Un loc mai în față […]
De multă vreme se află cele două cărți semnate de Kobi Yamada în biblioteca mea și am tot așteptat să se ivească momentul pentru a le aduce în atenția copiilor. E atât de interesantă povestea copilului și atât de inspirat ilustrată încât am știut că dacă voi avea o abordare […]
Săptămâna asta e despre meserii la grupa Fluturașilor și pentru că aveam de ceva vreme această poveste în minte acum am considerat că e momentul cel mai potrivit pentru a o aduce în fața celor mici. Am aflat de Urechea ascultătoare de la prietenele mele de la cartemma, mulțumesc, Anca! […]