La mulți ani! de ziua femeii Celor care ne vizitează și sunt doamne ori domnișoare, le urăm tot binele din lume și sănătate, de aici, dintre vânturi și ploi. Am mai petrecut o zi pe tărâm englezesc, una la fel de capricioasă din punct de vedere meteorologic. Nu pricep cum […]
Idei pentru mamici
Pentru că așa un succes a avut ziua de ieri, tot ce a trebuit să facem a fost să o repetăm. E clar că într-o singură zi nu ai cum descoperi toate ascunzișurile unui loc atât de interesant. Deci, după ce ne-am trezit, am plecat din nou spre campusul universitar. […]
După cum spuneam ieri, am ajuns la Colchester, orașul în care se află Universitatea Essex, cea frecventată de Răzvan de mai bine de trei ani. E o universitate mare, în care poți auzi multe din limbile pământului și în care tinerețea este la ea acasă. Essex este un comitat ce […]
Această zi a fost aceea în care am părăsit Londra spre a ne îndrepta la Colchester, locul unde stă Răzvan și unde urmează cursurile Universității Essex. Și în cazul acesta e vorba de o revenire, pentru că acum doi ani am mai fost. De data asta vom sta în altă […]
Și a sosit a patra zi, cu puțintel soare și ceva grade cadou. Suntem învăluiți de o febră musculară, iar eu, ca bonus, am o rosătură de la bocanc, dar nu e la deget ci mai sus de gleznă. Mi-am cumpărat și pus un plasture, așa, ca la sportivi. Băieții […]
Ziua a treia a păstrat același registru meteo: ploaie înghețată, vânt sâcâitor, un mai mare frig resimțit din această pricină. Dar spre deosebire de dățile când ești acasă, aici nu-și prea vine să stai în casă și nici una dintre intemperii nu te oprește să ieși la plimbare. Ar fi […]
De ce m-am temut, nu am scăpat! Englezii, cum sunt obișnuiți cu ploile, dar nu și cu ninsorile, au anulat o parte din cursele pe care le efectuau în mod frecvent. Astfel, am avut neplăcuta surpriză de a pierde banii dați pe biletele pe care le achiziționasem pentru o vizită […]
Există călătorii pe care le aștepți mult, le dorești și ți le imaginezi în fel și chip. Te pregătești pentru ele nu numai din punct de vedere financiar cît mai ales emoțional. Pentru mine și familia mea, Londra este o destinație de suflet la care revenim pentru a treia oară. […]
Astăzi, pe înserat, am avut parte de o bucurie căreia numai cititorii împătimiți îi știu gustul: ne-am conversat cu un autor îndrăgit. Numele lui este K. J. Mecklenfeld, iar dacă încă nu v-ați întâlnit cu el, nu mai trebuie să întârziați nici o secundă. Am povestit despre lumea lui pufoasă […]
Au fost odată ca niciodată trei prieteni, trei pui de dinozaur. Ei trăiau fericiţi în Valea cea Mare, alături de familiile lor. În vale erau şi alte familii de dinozauri ierbivori şi trăiau fericiţi împreună. Cât era ziua de mare copilaşii alergau, se jucau şi se bucurau. Părinţii le spuneau […]
Am avut, din punct de vedere profesional, un început de an foarte frumos pentru că provocările au venit una în completarea alteia, una mai frumoasă ca alta. Nu am apucat să le detaliez pe toate, la unele muncind foarte mult și fiind nevoie de migală pe măsură pentru a obține […]
– Auzi! Să fii atent ce spune doamna, pentru ca atunci când vii acasă să-mi explici și mie, da? Ai înțeles? – Daaa, mama, am înțeles, voi fi atent. – Nu doar atent ci să fii capabil să mă faci și pe mine să înțeleg ce ți-a predat la matematică. […]