După cum spuneam ieri, am ajuns la Colchester, orașul în care se află Universitatea Essex, cea frecventată de Răzvan de mai bine de trei ani.
E o universitate mare, în care poți auzi multe din limbile pământului și în care tinerețea este la ea acasă.
Essex este un comitat ce a trecut prin multe etape de dezvoltare atât socială, culturală, cât și economică. Aici se află cel mai vechi oraș declarat al Marii Britanii, Colchester, a cărui prima mențiune documentară datează din anul 77 AD.
Colchester găzduiește una din universitățile de prestigiu ale Marii Britanii, Universitatea din Essex, cunoscută pe plan internațional pentru calitatea predării, învățării și cercetării științifice. Aproximativ 10000 de studenți din 130 de țări urmează cursurile universitare și postuniversitare (Bachelor, Master, PhD) ale Universității din Essex în cele 3 campusuri: Colchester, Southend și East 15 Loughton (toate, la mai puțin de o oră de Londra și de principalele aeroporturi ale Londrei). Universitatea este structurată în 4 facultăți și 18 departamente academice.
Campusul principal este cel din Colchester, situat în parcul Wivenhoe într-un cadru natural deosebit de pitoresc, combinând arhitectura modernă cu spațiile verzi. Datorită întinderilor vaste pe care se află campusurile, universitatea oferă cazare pentru mai mult de jumătate din studenți, procent neobișnuit de mare pentru o universitate britanică.
Pe lângă acest avantaj, universitatea ofera alte nenumărate servicii studenților. Ei se pot bucura de o excelentă bază sportivă, de colecțiile de artă contemporană și modernă pe care universitatea le deține sau de o bibliotecă impresionantă, incluzând colecții de cărți și lucrări rare. De asemenea, studenții beneficiază de celelalte facilități din campus (diferite cantine și restaurante pentru studenti, un teatru, 3 bănci, o clinica de sănătate, etc) sau pot oricând apela la linia telefonica de sprijin (telephone hotline), idee creată chiar de Universitatea din Essex special pentru a putea susține studenții în cazuri de urgență.(sursa: universities.ro)
Și pentru că Răzvan avea programată o întâlnire, am mers și noi cu el. Impactul pe care-l are un asemenea campus asupra oricui este foarte mare și sunt convinsă că Luca, după cum a reacționat, n-ar mai fi plecat de aici.
Cum timpul de așteptare nu a fost unul mic, am profitat din plin și și-a făcut și Luca temele pentru ziua de mâine, chiar dacă nu merge efectiv la școală. Am avut norocul ca Mădălina, colega lui, să ne ajute și să ni le trimită, așa încercând să ținem pasul cu clasa și materia predată.
Mulțumim frumos, dragă Mădălina!
Pentru a putea face acest lucru, Răzvan s-a uitat după sălile care erau libere, adică nu erau programate cursuri pentru a se desfășura acolo.
E un mediu atât de propice studiului că nu are cum să nu te apuce un dor de carte și cunoaștere. Îmi pare așa de rău că generația mea nu a prins așa oportunitate, dar deopotrivă mă bucură că măcar copiii noștri pot alege unde și cum pot studia.
Laboratorul ales inițial a trebuit să-l părăsim după o oră și jumătate, pentru că au venit studenții la curs. Am plecat spre altul care avea mese disponibile și nu exista posibilitatea de a încurca pe cineva.
Nici bine nu a terminat școlarul temele că a și sosit Răzvan, la timp pentru a putea merge la masă. Am ales să mâncăm tot în campus, într-un autobuz supraetajat, transformat în restaurant. Lângă autobuz este un lac plin de rațe și gâște, extrem de curioase și gălăgioase, care vin pe la mese așa cum vin vrăbiile la ale noastre. Vor ceva de mâncare și dacă nu ești atent, fură de pe masă.
Meniul a fost ca de student, adică o plăcintă cu carne și o garnitură de cartofi prăjiți. Nu degeaba am mers pe jos atât de mult zilele astea.
După ce ne-am pus burta la cale, am plecat prin campus la o plimbare prelungită. O după-amiază senină, însorită, extrem de potrivită pentru așa ceva.
Undeva, în mijlocul campusului, se află casa decanului.Trebuie să fie minunat să stai într-așa un colț de natură. E ca într-o poveste în care simți că nimic rău nu se poate întâmpla.
S-a făcut destul de târziu când am plecat spre casă. Ce era în sufletele fiecăruia, nu pot spune, dar pot afirma că am petrecut o zi pe cinste și mă bucur că i-am putut oferi lui Luca această experiență.
2 gânduri despre “Cu Berend la Universitatea Essex – jurnal englezesc – ziua a șasea”
Am citit cu mare plăcere impresiile voastre de călătorie. Și mi s-a făcut dor de Londra și de Anglia, hihi. Dar e musai să spun că aveți o energie impresionantă. Eu după o zi de umblat printr-un oraș mare nu mai puteam să fac nimic altceva decât să mănânc și apoi să mă duc la culcare :-).
Bine că v-ați distrat, în orice caz. Să înțeleg că Luca vrea și el să studieze cândva în Anglia?
Da, a fost frumos și solicitant.Când faci așa deplasări nu prea îți vine să stai în camera de hotel. Tragi de tine cât poți. Evident că am ținut cont de niște factori personali, de vreme ce am putut ține pasul atâtea zile. Da, dacă va fi posibil, și Luca-și dorește să studieze aici sau în altă țară unde există o universitate de renume. De-am fi sănătoși că ce ne rezervă viitorul n-avem de unde ști.
Îmbrățișări pufoase de la trei călători înfrigurați!
P.S. L-am pus în temă și pe Răzvan despre personajele și intriga cărților. Îi plac și lui poveștile scrise de oameni iscusiți.