Colegiul Agricol Vasile Lovinescu, Fălticeni 22 februarie 2020 Dacă ai ocazia să privești momentul în care vin copiii la acest colegiu, la început de zi, ori atunci când se termină cursurile, realizezi care este nivelul și cam cum decurg lucrurile în această unitate de învățământ. Dealtfel, e suficient să te […]
Arhive anuale: 2020
Au trecut câteva zile de când l-am dus pe Pete în vizită la Voinicei și la doamna Irina, dar programul extrem de încărcat nu m-a lăsat să aștern pe hârtie, pentru a rămâne consemnat în arhiva mea (și poate nu doar a mea) clipele minunate pe care le-am petrecut acolo […]
Machetele de mai jos le-am confecționat pentru o lecție care are ca temă „Animale din ogradă”. Dimensiunea lor este de la 40 centimetri, cea mai mare, la 15 centimetri cea mai mică. Un alt material confecționat, pentru Centrul Bibliotecă, a fost acela al filelor unei cărți. Aici, copiii primeau foile […]
În viața asta ai ocazia să dai curs unor cerințe care să te facă se reconsideri părerile pe care le aveai despre anumite lucruri. Mulți dintre noi dacă văd un material finisat cred că se confecționează foarte ușor și să prețul cerut pe el nu justifică obiectul în sine. Pare […]
Am ajuns să meșteresc un băiețel care ține în mână o cutie cu niște vitamine. Spune o poveste, e de la sine înțeles și vă invit să o faceți așa cum credeți că vi se potrivește ori așa cum ar fi mai bine pentru copilul dumneavoastră, pentru că poate conține […]
Iată cum, chiar de la începutul anului, pe 17 februarie, sărbătorim Ziua actelor de bunătate, deoarece era imposibil ca tocmai ea, bunătatea, să nu aibă o zi în care să fie celebrată. Nu că i-ar trebui una, dacă ne gândim că bunătatea trebuie să ne însoțească zi de zi, în […]
Un oraș cu străzi la fel ca peste tot prin țara asta, adică praf, sufocat de mașini la orele de vârf ale zilei. Fălticeni, 14 februarie 2020 Dimineața, pur și simplu te sufoci, la fel este și la prânz, dar și după 16:00. Este evident că aglomerație este atunci când […]
La cum este vremea afară, cam la asta te duce gândul. E 13 februarie, dar sunt 7 grade și-i un soare de mai mare dragul. Numai la flori de primăvară mi-a stat gândul și la joacă, cum altfel?! Macheta curcubeu are copiii nevopsiți pentru că așa a dorit […]