A trebuit să citesc Iarba nopților de Patrick Modiano și un interviu dat de el pentru a afla de existența lui Paul Celan. Poate părea cumva ciudat, dar mi-a mers la suflet această nouă cunoștință și pentru că nu mi-am imaginat că este român și că poeziile lui îmi vor […]
Arhive anuale: 2020
Și nu numai că nu țin pasul, dar se pare că avansul pe care-l ia e tot mai mare. Am traversat un februarie frumos, per ansamblu, chiar dacă el a debutat cu o perioadă de boală, atunci când Luca a fost indisponibil pentru multe zile, nefrecventând școala. Nu-i bai, am […]
E cald, foarte cald pentru început de martie iar asta nu-i rău deloc. În aceste condiții cum poți avea altă atitudine decât ca a acestor copii? Putem să ne apucăm de treabă, pentru că avem toate condițiile. Spor!
Mult te-am așteptat și acum sunt bucuroasă că ai venit! Abia aștept să dau curs tuturor provocărilor tale! Aştept primăvara: vreau să fiu dus de un pluton suav la primul zid şi împuşcat cu muguri şi când voi muri să-mi înflorească toate rănile, să vină toate albinele la rănile mele […]
Povestitorul Invenției lui Morel este prizonierul voluntar al unei insule misterioase, greu de localizat. El a vrut să scape de pedeapsă pentru o greșeală despre care nu vom ști nimic, cu excepția faptului că probabil nu a comis-o. Fugarul este sănătos, se forțează să fie, trăind realitatea. Știe să traseze […]
Cartea bunătății, cea scrisă atât de iscusit de Cristina Andone, a ajuns în sufletele noastre acum mai mult timp însă am citit-o și ne-am bucurat doar noi de ea, adică eu cu Luca, așteptând momentul potrivit pentru a o aduce în fața copiilor. Am dorit să pot face asta pe […]
De dimineață, imediat ce am făcut ochi iar privirea a fugit către geam, am observat cei mai mari fulgi de zăpadă ever. Am apucat să înregistrez câteva minute, pentru ca mai apoi să privesc, alături de Luca, minunata ninsoare. – Mama, tu observi cum se bucură zăpada asta? Și da, […]
Întâlnire cu Patrick Modiano cu ocazia lansării filmului „Iarba nopților” în octombrie 2012. Interviu În roman, Parisul anilor șaizeci, epoca decolonizării, apare aproape la fel de tulbure ca Parisul Ocupației … Patrick Modiano – Știam, din adolescență, Parisul încă de la începutul anilor șaizeci unde, în anumite locuri periferice (Porte […]
Peste două zile, pe 27 februarie 2020, începe Festivalul Național de Literatură pentru Copii „Ion Creangă”. În anii trecuți, acest festival era mai popularizat, adus în fața celor care, poate, vor să participe fiind interesați de subiect. Acum, nu am văzut nicăieri, pe nici o rețea media acest anunț, găsindu-l […]
La capătul orașului lângă Cimitirul Tâmpești Fălticeni, 24 februarie 2020 Într-un februarie în care magnoliile stau să înflorească, așa cum nu știu de când nu s-a mai întâmplat. Un Dragobete cu un cod roșu de vânt, aici doar portocaliu, la care-ți trebuia ceva forță să te poți ține pe picioare. […]
De o bună bucată de timp la HBO și HBO2 tot dă ecranizările cărților lui J.K. Rowling, Harry Potter. Cu greu mă abțin să nu mă opresc și să le revăd, pentru a nu știu câta oară, dar și să mai redeschid cărțile pentru a mă bucura de fragmentele atât […]
La Băncuță Fălticeni, 23 februarie 2020 Odinioară, aici era multă zarvă și agitație. Lumea ieșea la un mic și la o bere iar copiii alergau de colo-colo prin păduricea de un verde crud. Astăzi, la mai bine de treizeci de ani, căbănuța este părăsită și în paragină, imaginea fiind deprimantă. […]