În mijlocul câmpului ședea o oală răsturnată; și era oala aceea mare-mare, cât un butoi. Iaca trece pe acolo un șoarece și vede oala aceea goală. „Bună casă e asta”, își zise el. „A cui o fi?”. – Casă-căsuță, cine stă aici? Dar nimeni nu răspunde. Se uita șoarecele în […]
machete de poveste
ca unele personaje din povești, pe care le-am meșterit de atâtea ori, să-mi îndeplinească niște dorințe. Nimic special, ci doar legate de copii și evoluția lor. De ce pune copilul atâtea întrebări? Copiii manifestă o curiozitate față de lumea din jurul lor. Această curiozitate îi ajută să-și dezvolte abilitățile, să-și […]
Mereu am considerat a fi o provocare să poți realiza machete de mici dimensiuni pe care să aduni elementele necesare redării unei povești. Și dacă povestea are personaje multe, crește și gradul de dificultate. Atunci când lucrezi cu un număr redus de copii, e ușor ca elementele mărunte care sunt […]
Ajunseră la mijlocul drumului, când Vulpoiul, oprindu-se deodată în loc, spuse păpușii! – Vrei tu să-ți înmulțești banii? – Cum? – Vrei tu, ca din ăști cinci bani de aur, să faci o sută, o mie, doua mii? – În ce chip? – Foarte ușor. În loc să te întorci […]
Am desfăcut bradul. Așa, pe 8 ianuarie, ca în fiecare an. Era frumos, nu se uscase foarte tare însă atât a fost. După ce l-am despodobit și pus toate cele la locul lor, l-am învelit într-o pânză și am plecat cu el la ghenă. Îl îmbrobodesc pentru a nu lăsa […]
Așa o zi strașnică a fost astăzi că idealul l-ar fi reprezentat petrecerea ei în mijlocul naturii. Nu s-a putut, pentru că asta necesită multă bătaie de cap, dar mai ales programări ori suntem într-o perioadă în care nu poți pleca nicăieri dacă vrei să fii în siguranță. Problema mare […]
De câte ori meșteresc personajele lui Disney, cele ale poveștii Alba ca Zăpada și cei 7 pitici, gândul îmi fuge la copilăria mea, atunci când vedeam aceste desene la cinematograf, alături de părinți și sora mea. Însă nu-mi aduc aminte doar de desene ci și de un desert, o prăjitură […]
Ritmul impus de societate este din ce în ce mai rapid și adesea, noțiunea de performanță pătrunde în alegerile și acțiunile noastre. Avem multe oportunități de a ne compara cu ceilalți sau de a crede că putem face mai mult și mai bine. Copiii foarte mici simt, de asemenea, această […]
Nu știu dacă v-ați gândit vreodată, atunci când ați recitit anumite povești pe care le știați din copilărie, cum le percepeți acum când sunteți adulți. Și nu, nu mă refer la educatoare, cele care citesc poveștile an de an, de la generație la generație de sute de ori ci la […]
În marele ocean trăia odată un pește curcubeu. Era cel mai frumos pește și era foarte mândru de asta. Solzii lui străluceau și aveau toate culorile curcubeului: roșu, albastru, verde, portocaliu, mov, galben. De aceea i se spunea peștele curcubeu. Peștele curcubeu este foarte mândru de solzii lui. Ceilalți pești […]
Nu este copil să nu fi auzit măcar una din poveștile lui Ion Creangă chiar înainte să știe să citească. Cu toții am ascultat povești spuse de părinți sau bunici înainte de culcare visând la lumea de basm din Harap Alb sau stând cu sufletul la gură, ascultând Capra cu trei […]
Avem următoarele ingrediente: un castel gri din fire un nor extrem, dar extrem de supărat o fetiță veselă care adoră anotimpul toamna o căsuță în care veselia și armonia este mereu prezentă Așadar, cu aceste patru ingrediente vă provoc să face o poveste. Și dacă nu mă credeți că se […]