Trebuie să mărturisesc faptul că mă cuprinde o fericire că am putut afla de Wanda Gág chiar dacă am vârsta pe care o am. Nu auzisem de cărțile ei iar curiozitatea m-a mânat să le achiziționez în momentul în care am aflat de ele. Nu știu dacă înainte de editura […]
Școlărel de clasa a VII-a
Evaluarea la limba și literatura română a elevilor de clasa a VIII-a, a luat sfârșit. Rezultatele le vom afla peste câteva zile. Ca în cazul tuturor celorlalte examene date, părerile sunt împărțite. Anul acesta, subiectele de la examenul de Limbă și literatură română le-au cerut absolvenților de clasa a VIII-a […]
Înclini să crezi că Mark fuge de moarte, când de fapt el se duce către ea. Are doar 12 ani când se hotărăște să fugă de acasă din statul Washington – cu aparatul de fotografiat, notebook-ul și câinele iubit, Beau – pentru că are un plan și un motiv. Muntele […]
A căzut punctul după 7. S-a încheiat și această etapă, a șaptea din ciclul școlar. A reușit să gestioneze totul, într-un mod delicat, civilizat, pozitiv. Nu neg existența unor praguri/bariere care au cerut o mai mare aplecare, o mai mare energie, un mai mare consum. Dar acum, după ce a […]
Un șobolan vorbind luptă pentru viața sa împotriva unui terrier, în interiorul unui arene înconjurată de bărbați încântați, care șovăie se agită și fac mult zgomot. Un alt șobolan care cade din tavan legat de o coardă pentru a-l salva. Privindu-i cu uimire, oamenii de afară au doar timp să […]
La biologie, doamna profesoară a împărțit copiii în mai multe echipe, fiecare primind câte un subiect. Luca a căzut în echipă cu alți 5 copii și, ca de fiecare dată, s-au întâlnit pentru a-l lucra. Cred că este ultimul proiect pe anul acesta și la fel ca la toate celelalte […]
Titlul de sus este cel care se află pe coperta ultimului număr al revistei National Geographic România. E o revistă foarte frumoasă și cei interesați de animale și planeta Pământ o cunosc prea bine, dacă nu în format tipărit, măcar de la emisiunile de pe micul ecran. De ce m-am […]
Într-o noapte futunoasă, în lumea noastră, apare un om care împrumută numele lui Joshua Pearl și începe o viață de exil. Această nouă viață de fugar, chinuită de o durere a dragostei, reprezintă, de asemenea, o căutare misterioasă. Pearl adună o comoară pentru a schimba soarta care l-a condus departe […]
Mim Malone trăiește într-un mic oraș din Mississippi numit Mosquitoland unde nu se întâmplă nimic. Părinții sunt divorțați, mama ei trăiește în Ohio iar Mim trăind împreună cu tatăl și mama vitregă. Mim nu este cea mai comodă persoană, asemenea oricărui adolescent, dar știe când trebuie să facă ceva corect. […]
La geografia de clasa a VII-a s-a ajuns la continentul american. Dacă nu am reușit, nici eu nici cel mic să-i călcăm teritoriul măcar să știm teoretic câteceva poate va fi nevoie, cândva, să ne descurcăm. Cel mare a reușit să stea acolo un an, trăind cu adevărat experiența americană, […]
Ce se întâmplă cu un prieten imaginar care este separat de copilul său? Amanda Shuffleup are un prieten imaginar pe nume Rudger. Îl găsește în dulapul său și după aceea totul se desfășoară în cel mai normal mod cu putință. La o săptămână după ce-l văzuse prima oară, Amanda l-a […]
Era de la sine înțeles că vacanța nu avea cum să dureze la infinit. Nici n-ar fi fost bine pentru că viața nu-i structurată a fi o vacanță continuă. Am auzit că ar fi persoane care reușesc să trăiască într-o permanentă vacanță, dar nu-i cazul meu și a celor din […]