Chiar îmi place să revin în locuri pe care le-am mai vizitat pentru că am observat că găsesc altceva de privit și de analizat ori văd cu alți ochi ceea ce deja știam. Mie îmi crează o stare de bine aceste reveniri și nu le consider plictisitoare ori enervante. Ador […]
Școlărel de clasa a VII-a
Duminica trecută am avut privilegiul de a găsi traficul în centrul Londrei blocat, asta pentru că se desfășura a 38-a ediție a Maratonului. Zeci de mii de alergători, atleţi olimpici şi amatori, participau la tradiţionalul Maraton, aceştia fiind urmăriţi şi încurajaţi de spectatorii adunaţi pe străzile capitalei britanice. Maratonul de […]
Am apucat să citesc până acum multă literatură pentru young adult, mai ales de când editura Arthur a scos o secțiune specială acestei categorii de vărstă, dar parcă niciuna n-a avut așa un impact asupra mea cum a avut-o aceasta, Eleanor & Park. Are ceva special, este o poveste de […]
Nu știu de ce am ajuns așa de târziu la acest muzeu, pentru că nu este pentru prima dată când vizităm capitala regatului. Probabil că am fost setată greșit, vizitând alte muzee de mai multe ori, însă mă bucur că am reușit ca de această dată să nu-l mai ratăm. […]
Lina Mayfleet și Doon Harrow locuiesc în orașul subteran Ember. Generațiile anterioare, cunoscute sub numele de Constructori, au creat orașul. Se temeau că lumea lor se îndreaptă spre o catastrofă și doreau să înceapă o nouă lume în Ember, salvând astfel rasa umană. Au ascuns instrucțiunile astfel încât cetățenii orașului […]
Atracția pe care o au librariile asupra mea este practic imposibil gestionat. Mă abțin cât pot pentru a gestiona problema, dar de fiecare dată exercițiul este și mai greu de făcut. Modul în care sunt aranjate, locul în care sunt amplasate fac din ele un adevărat magnet, menit ați scoate […]
Am crezut că în vizita de anul trecut, atunci când am stat în acest parc câteva ore bune am aflat totul, dar iată că a fost nevoie să mai venim încă o dată pentru a constata că nu e așa. De data asta totul s-a petrecut la lumina zilei, putând […]
Revin la Londra, de fiecare dată, cu infinită bucurie și emoție. Imi place atât de mult, în ciuda faptului că vremea nu e pe gustul meu, încât nimic nu ma oprește în a-i descoperi misterele. Anul acesta ne-am cazat la același hotel ca în anii trecuți, Shakespeare Hotel, asta pentru […]
În ciuda faptului că ziua de ieri nu a avut un start atât de frumos, ploaia care bătea în geam spunându-ne o poveste pe care nu doream a o auzi, peste zi lucrurile au luat o întorsătură favorabilă, ziua având un parcurs minunat din toate punctele de vedere. Înarmați cu […]
L-am tot auzit pe Răzvan povestind despre aceste întâlniri, pe care a început să le frecventeze din primul an de facultate. Relata cu atâta patos despre ce se petrecea acolo încât mă gândeam ce bine ar fi dacă aș avea ocazia să participăm și noi, pentru a trăi această experiență […]
Casa în care locuiește Răzvan e plasată lângă o școală acest fapt permițându-mi să privesc elevii, în fiecare dimineață, cum pleacă spre ea. Spre deosebire de noi, ei încep cursurile la ora 9.00 pentru a le termina la ora 15.00. Cel puțin așa am dedus urmărindu-i de când am venit. […]
Suntem bucuroși să ne aflăm într-un loc în care cartea e la mare preț. Un centru universitar, precum cel de la Essex, nu are cum să nu fie asociat cu cartea. Am venit și astăzi aici, semn că ne place, e bine și avem ce învăța. Chiar dacă eu sunt […]