Vineri, 17 iunie 2016. Ziua în care copiii aveau în program fotografiile de grup și individuale l-a care se adăuga masa festivă. Emoții mari în ceea ce ne privește pentru că așa suntem noi, mai ales cel mic; emotivi din cale-afară. Pentru că știam de venirea pozarului am hotărât ca școlarul […]
Activitati educative pentru copii
Mă bucur grozav de fiecare dată când ajung să citesc cărți pe care în copilăria mea nu le-am întâlnit sau despre care nu am auzit. Aceste întâmplări sunt facilitate de copiii mei în sprijinul cărora doresc să vin, căutând tot soiul de activități din care să avem ceva de învățat. […]
În această perioadă întregul continent european este în febra fotbalistică; Campionatul de Fotbal a început. După îndelungi așteptări, echipa României a reușit să ofere un cadou suporterilor, calificându-se și aflându-se printre cele mai bune 24 de echipe ale bătrânului continent. Așadar, a început spectacolul pentru că aici nu este vorba […]
La final de ciclu primar avem posibilitatea de a alege, pentru clasele V – VIII, un drum pe care să-l desțelenească școlarul. Ceea ce va rodi după va contribui la alegerile ce vor fi făcute mai târziu. Dacă știi despre ce este vorba e mai ușor să alegi. Mă rog, […]
Începând de luni și până astăzi, copiii din clasa fiului meu au venit la școală de la ora 9.00, nu 8.00 așa cum a fost programul tot anul școlar. Asta pentru că la ei în școală sunt veniți câțiva viitori aspiranți ai unui post din învățământul de masă. Și pentru […]
Printre atâta ploaie am reușit să ne strecurăm într-o după amiază plină de agitație pentru a ne odihnim în mijlocul naturii. E drept că atâta apă câtă a căzut a făcut ca lacurile să capete consistență iar vegetația să se înalțe precum Făt-Frumos; într-o zi cât alții-n șapte. 🙂 La […]
Fiecare dintre noi a fost cuprins la un moment dat de o febră a pasiunii, atunci când, din varii motive, o îndeletnicire i s-a lipit de suflet atât de tare încât a crezut că fără ea nu va mai putea funcționa, rezista, trăi. Pasiunile mistuitoare sunt mâncătoare de energii dar […]
Vizita la Londra pe care am făcut-o la începutul primăverii a prilejuit și achiziționarea câtorva cărți din lungile noastre peripluri prin librării. Am întâlnit adevărate oaze de liniște și frumusețe în care puteai sta în tihnă și citi orice titlu doreai, fără a te deranja nimeni. Nu am ezitat în […]
-Mama, aș mânca o pizza. Tu? -Dacă vrei, dar hai să mergem împreună să o cumpărăm. Facem și-o plimbare. -Nu vreau. Te duci doar tu? -Mă duc! 🙂 Ăsta a fost începutul unei incursiuni în trecutul meu, pe care îl vizitez mai des decât mi-aș dori. Aici doar psihologii ar […]
O duminică minunată stă pe cale să se încheie. A fost ceva tihnit și firesc, normal și cald. Am avut privilegiul de a fi mângâiați de soare, care cu puterea lui ne-a încărcat bateriile pentru săptămâna ce urmează. În ciuda evaluărilor ce vor avea loc la începutul ei nu ne-am […]
Duminică la amiaz era; voiam să văd lacul pădurii. O zână bună sălășluia în tainicul colț al naturii. Dormea și vântul culcat sub soc, în jur sunau voci cristaline. Simțeam mirosul de busuioc și nu știm ce e cu mine. Ședeam în iarbă cu gând voios, uimirea-mi era tot mai […]
De multă vreme am vrut să-i fac cunoștință copilului cu Haplea, acest nătâng al literaturii noastre. Personaj fictiv, el are puterea de a te binedispune dar și de a lua seamă la tot soiul de situații care mai de care mai comice. Îmi aduc aminte de cele trei cărți pe […]