E o vreme să nu dai un câine afară. Vântul care-ți flutură pletele, ploaia care le schimbă forma, frigul care pune capac la toate. Dimineață, la bord am putut zări 5 grade iar pe la 12:00, tot așa, pentru ca pe la 16:00 să mai scadă și să ajungă la […]
Machete
Era de la sine înțeles că vacanța nu avea cum să dureze la infinit. Nici n-ar fi fost bine pentru că viața nu-i structurată a fi o vacanță continuă. Am auzit că ar fi persoane care reușesc să trăiască într-o permanentă vacanță, dar nu-i cazul meu și a celor din […]
De-a lungul timpului am meșterit literele în fel și chip, fie ele mici ori mari, de tipar sau de mână. Îmi place să le fac pentru că mă gândesc ce impact vor avea asupra copiilor, știut fiind că în copilărie o mare parte a învățării o determină compomenta vizuală. Am […]
Chiar îmi place să revin în locuri pe care le-am mai vizitat pentru că am observat că găsesc altceva de privit și de analizat ori văd cu alți ochi ceea ce deja știam. Mie îmi crează o stare de bine aceste reveniri și nu le consider plictisitoare ori enervante. Ador […]
Duminica trecută am avut privilegiul de a găsi traficul în centrul Londrei blocat, asta pentru că se desfășura a 38-a ediție a Maratonului. Zeci de mii de alergători, atleţi olimpici şi amatori, participau la tradiţionalul Maraton, aceştia fiind urmăriţi şi încurajaţi de spectatorii adunaţi pe străzile capitalei britanice. Maratonul de […]
Am apucat să citesc până acum multă literatură pentru young adult, mai ales de când editura Arthur a scos o secțiune specială acestei categorii de vărstă, dar parcă niciuna n-a avut așa un impact asupra mea cum a avut-o aceasta, Eleanor & Park. Are ceva special, este o poveste de […]
Nu știu de ce am ajuns așa de târziu la acest muzeu, pentru că nu este pentru prima dată când vizităm capitala regatului. Probabil că am fost setată greșit, vizitând alte muzee de mai multe ori, însă mă bucur că am reușit ca de această dată să nu-l mai ratăm. […]
Lina Mayfleet și Doon Harrow locuiesc în orașul subteran Ember. Generațiile anterioare, cunoscute sub numele de Constructori, au creat orașul. Se temeau că lumea lor se îndreaptă spre o catastrofă și doreau să înceapă o nouă lume în Ember, salvând astfel rasa umană. Au ascuns instrucțiunile astfel încât cetățenii orașului […]
Atracția pe care o au librariile asupra mea este practic imposibil gestionat. Mă abțin cât pot pentru a gestiona problema, dar de fiecare dată exercițiul este și mai greu de făcut. Modul în care sunt aranjate, locul în care sunt amplasate fac din ele un adevărat magnet, menit ați scoate […]
Am crezut că în vizita de anul trecut, atunci când am stat în acest parc câteva ore bune am aflat totul, dar iată că a fost nevoie să mai venim încă o dată pentru a constata că nu e așa. De data asta totul s-a petrecut la lumina zilei, putând […]
Revin la Londra, de fiecare dată, cu infinită bucurie și emoție. Imi place atât de mult, în ciuda faptului că vremea nu e pe gustul meu, încât nimic nu ma oprește în a-i descoperi misterele. Anul acesta ne-am cazat la același hotel ca în anii trecuți, Shakespeare Hotel, asta pentru […]
În ciuda faptului că ziua de ieri nu a avut un start atât de frumos, ploaia care bătea în geam spunându-ne o poveste pe care nu doream a o auzi, peste zi lucrurile au luat o întorsătură favorabilă, ziua având un parcurs minunat din toate punctele de vedere. Înarmați cu […]