Copilăria este lumea miracolului și a magiei. Copilăria se termină în momentul în care lucrurile încetează să mai fie uluitoare. Atunci când lumea îți dă senzație de deja vu, când ești rodat de existență, devii adult. Eugen Ionescu. Oare există cineva pe fața pământului care să nu fi auzit […]
Activitati educative pentru copii
E vremea cireșelor! E vremea scaldelor! E vremea vacanțelor și a alergatului pe afară, cât este ziua de lungă. Teoretic, pentru că practic încă mai sunt câteva zile până se poate pune în cui un nou an școlar încheiat. E adevărat că activitățile se desfășoară acum în alt ritm, dar […]
În căutările mele pe internet, pentru că din păcate căutările în librăriile reale s-au rărit foarte mult, am dat peste o carte, ce la prima vedere nu mi-a transmis nimic. Am trecut cu privirea peste ea de multe ori când plecau comenzile, stătea pe lista de așteptare dar nu se […]
Iată că, a trecut aproape o săptămână de când am dat nas în nas cu Domnul Tic. A fost o întâlnire pe care mi-o doream foarte mult, mai ales din prisma lui Luca, pentru el aceasta fiind prima lansare de carte la care asista. Afișul cu acest eveniment l-a zărit […]
Grădinița Pinocchio din Fălticeni, de fapt ar fi trebuit să scriu G.P.P. Pinocchio Nr. 4 din Fălticeni, județul Suceava, e la zi aniversară. Iar acesta este un prilej de a sărbători, așa cum se cuvine, momentul solemn. Grădinița asta ocupă un loc aparte în inima mea. Mai întâi pentru că Luca a frecventat-o […]
„Copilului poţi să-i spui tot, tot; întotdeauna m-a uimit cât de puţin cei mari, taţii şi chiar mamele, îşi cunosc copiii. Copiilor nu trebuie să le ascunzi nimic sub pretextul că sunt încă mici şi e prea devreme pentru ei să ştie ceva. Ce idee tristă şi nefericită! Şi ce […]
A treia carte din seria Ce să faci … tratează o problemă spinoasă. Și nu numai a zilelor noastre ci a tuturor zilelor. Furia, pentru că despre ea este vorba, nu este bună la nici o vârstă. Ori dacă nu reușim să temperăm această manifestare, la vârste fragede, ce urmează […]
Povesteam ieri despre cartea apărută la Editura trei, carte ce face parte dintr-o serie de trei 🙂 , intitulate Ce să faci … să scapi de. Așadar, în cea de ieri vorbeam despre frică, iar astăzi îmi propun să vă aduc la cunoștință cea în care, suntem învățați cum să […]
Frică. Grijă. E oare cineva care poate afirma că nu s-a lăsat învăluit de ele, niciodată? Știu că există oameni ce nu au frică de nimic, asta la nivel declarativ. Și mai știu că atunci când ești mic – mic, până te dezmeticești, frica nu se poate culcuși în tine. […]
Nu doresc să trec sub tăcere aceste două cărți, pentru că nu merită acest tratament din partea mea. Au adus clipe de lectură minunate în compania a doi frățiori drăguți. Povestea unui omuleț din clasa a IV-a de Judy Blume, face parte dintr-o serie de cinci romane despre Peter, Colțunaș […]
Toate cele pomenite mai sus, adunate într-o înșiruire firească. De fapt cum a fost? Am plecat și noi, poate ca tot omul, să ne mai aerisim creierii și să mai petrecem câteva ore doar noi trei, departe de tot și de toate, în liniște. Ce-i mai drăguț este că am […]
Iată cum, această rețea de socializare numită Facebook, ne readuce în memorie clipe minunate trăite acum doi ani. Nu că s-ar fi scurs o veșnicie, dar în dezvoltarea unui copil aflat la această vârstă (adică în școala primară), doi ani înseamnă enorm. Atunci, Luca era la începuturile prieteniei cu Leo, […]