Potrivit Discovery News, din cele mai vechi timpuri, ouăle și iepurii au fost un simbol al fertilității, în timp ce primăvara a fost un simbol al renașterii. Deci, deși iepurii nu depun ouă, asocierea acestor simboluri a fost aproape firească. De ce se numește Iepurașul de Paște? O teorie, potrivit […]
Machete didactice
Noi avem obligaţia de a sprijini bibliotecile, a utiliza bibliotecile, de a încuraja pe alţii să utilizeze bibliotecile. Dacă nu preţuiţi bibliotecile, atunci nu preţuiţi informaţia, nici cultura, nici înţelepciunea. Ştergând urmele trecutului, prejudeciaţi viitorul. Neil Gaiman Toţi acei ce au acces la o bibliotecă, la cărţi, sunt nişte inşi […]
Mai sunt câteva zile până la Sărbătorile Pascale și am considerat a fi potrivit, mai mult decât potrivit aș putea spune o discuție despre ou. Dar de unde s-o începi când cei care te ascultă au patru ani? Ce abordare ar fi mai potrivită pentru ei în așa fel încât […]
Luna trecută am avut parte de întâlniri speciale, atunci când am avut prilejul să mă joc cu mai multe grupe de copii pentru ca apoi să „mă joc” alături de doamnele educatoare prezente. Am construit totul pe o temă dulce, ofertantă, îndrăgită de toată lumea indiferent de vârstă: albina. Nu […]
Trebuie să recunosc că am fost protagonista unei farse în prima parte a zilei, una care mi-a produs un disconfort major, dar pe care, după șocul inițial am încercat să o deslușesc. Se vede treaba că nu sunt în cea mai bună formă în a recepta farsele, cu toate că […]
Din când în când, din colțul ăsta de lume mai pleacă niște ștrumfi. Spun povești albastre pentru cei care au timp să-i asculte. Zăboviți un pic? La ce vânt a fost astăzi pe meleagurile astea, ștrumfii au fost luați pe sus lăsându-se purtați pe aripile lui. O stare pe care […]
Povești de care nu te saturi saturi niciodată. Nu contează că ești mic sau mare, plăcerea este aceeași. Important este să le citim și celor mici, adunând alături de ei amintiri neprețuite.
De ce spun de data asta? Pentru că în 2020, Croșet era prietenul meu cu opt picioare. Puteți citi despre el aici. Între timp, Croșet a trecut în neființă. Astăzi, de dimineață, Paris mi-a acordat mai mult timp. Cine este Paris? E prietenul meu cu care mă întâlnesc deseori. Nu […]
Primăvara asta începe să capete substanță devenind tot mai cărnoasă, verdele crud strepezindu-ne privirea și dinții într-un exercițiu de forță pe care doar natură o poate oferi. Și oamenii, câteodată, dar nu cu atâta ușurință. Cum puteam rata o întâlnire cu Fluturașii mai ales că povestea era despre trei fluturași […]
Machetele folosite în desfășurarea acestei activități, aici referindu-mă la povestea care a stat la baza a tot ce a urmat, au fost următoarele: Povestea o puteți urmări mai jos. S-au deschis următoarele centre: Știință unde copiii au avut de făcut câteva puzzle-uri și labirinturi. Bibliotecă, preșcolarii au avut de […]
E vremea inspecțiilor de toate felurile. Una dintre temele la care am participat și eu, contribuind cu materialele didactice, făcând echipă de minune cu doamna care a avut de susținut această lecție a fost despre Peștele Curcubeu. Pentru poveste am meșterit niște machete și am creat cadrul propice desfășurării ei. […]