Până acum un an de zile de când am intrat în această lume virtuală în felul în care am intrat, obişnuiam să-mi achiziţionez cărţile de una singură, umblând prin librării şi prin tot soiul de locuri, unde ştiam că găsesc ceea ce caut. În perioada copilăriei lui Răzvan cele mai […]
Machete didactice
Începem să avem responsabilităţi de la vârste foarte fragede, fără a conştientiza în adevăratul sens al cuvântului ce înseamnă asta. Unii dintre părinţi sunt mai severi, nelăsând copilului altă alternativă decât aceea ce a executa cerinţele (a se citi ordine), pe când alţii sunt mai permisivi şi mai toleranţi. Mai […]
De când mă ştiu, la noi în casă au fost elefanti. De toate mărimile şi culorile, de dimensiuni nu mai spun! Nu cred că a existat cineva dintre cunoştinţele alor mei care din peregrinările lor prin lumea largă, să nu aducă mamei mele ca souvenir…. un elefant. Mama este o […]
La o recapitulare, cred că au fost multe situaţiile în care socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. Iar motivele au fost variate. Fiecare dintre noi ne facem o sumedenie de planuri, mai mult sau mai puţin amănunţite despre desfăşurarea activităţilor zilnice şi nu numai. În tinereţe […]
Ieri, după ce a terminat şcoala, în drumul spre casă un chioşc de ziare l-a ademenit pe Luca cu tipăriturile lui. S-a hotărât să citească ultima revistă cu Scoooby-Doo, drept pentru care am achiziționat-o. Mi-am adus aminte, că avem acasă o întreagă colecţie cu aceste misterioase aventuri şi cu personajele […]
Privind în urmă la exerciţiul pe care-l făceam destul de des în copilărie, îl găsesc acum, matură fiind dar şi mamă a doi copii, foarte bun! Mă refer aici la educaţia ecologică, ce pe vremea mea nu se chema aşa. Atunci trebuia să reciclezi diferite materiale, să aduci borcane şi […]
Odata cu aniversarea lui Luca ne-am adus aminte, căutând în cutia în care stau depozitate aceste lucruri, tot soiul de întâmplări petrecute de la venirea lui pe lume și nu numai. Acum sa nu credeti ca pot face cine stie ce magie sa pot depozita … întâmplări! Sau adunat atât […]
La mulţi ani! Un an 2014 aşa cum nu a fost 2013 şi aşa cum nu a existat până acum. Marea majoritate dintre noi îşi fac un bilanţ a ceea ce a fost, dar îşi fac şi planuri pentru ce va veni. La o recapitulare, 2013 a însemnat pentru mine […]
De ceva vreme sunt în căutare de idei care să mă ajute să organizez cât mai frumos dar și interesant, aniversarea lui Luca. Dacă anul trecut, după lungi insistențe, Luca a chemat doar 5 colegi de-ai lui, iar dintre ei, cu jumătate a fost coleg și în grădiniță, de această […]
Crăciun fericit! Cu multa tihna, cu bine si mai ales cu sanatate! Am dorit ca acum, la ceas aniversar sa va las si e o urare si asta pentru ca asa se cuvine. Este primul Craciun al machetelor didactice in spatiu virtual si mi-as dori ca el sa reprezinte startul […]
Kalokagathia este un program național ce se adresează preșcolarilor și în care se fac diferite activități care presupun mișcare. Conform dex-ului: kalokagathia- Idealul educativ, de om dezvoltat armonios. ♦ Armonizare a frumosului și binelui în idealul perfecţiunii. 2. Teorie estetică potrivit căreia toate valorile superioare ale spiritului, inclusiv cele morale […]
Activitatea desfășurată împreună cu Luca mi-a reamintit că trebuie confecționate și niște felicitări pe care le vom trimite persoanelor dragi nouă. Între două activități mai solicitante, m-am delectat cu aceste materiale, pe care, în funcție de inspirație și de trăirile de moment, au căpătat această formă. Nu știu care dintre […]