Știu că sunt multe cărți clasice ce nu ar trebui să lipsească din lista de cărți citite a nici unui iubitor de carte și mă bucur atunci când și eu mai adaug pe această listă pe unele dintre ele. E foarte important pentru că poveștile acestea sunt profunde, aducând cu […]
Literatură young adult
– Iar te-ai cufundat în stele Şi în nori şi-n ceruri nalte? De nu m-ai uita încalte, Sufletul vieţii mele. În zadar râuri în soare Grămădeşti-n a ta gândire Şi câmpiile asire Şi întunecata mare; Piramidele-nvechite Urcă-n cer vârful lor mare – Nu căta în depărtare Fericirea ta, iubite! Astfel […]
Revin pe urmele lui Sadoveanu mereu și mereu, locurile rămânând oarecum la fel, însă gândurile și ochii cu care le privesc fiind diferite. Îmi place să le redescopăr în fiecare anotimp, pentru că am senzația că de fiecare dată farmecul e aparte, trăirile fiind unice (cu siguranță eu fiind puțin […]
La Paris, o clădire dintr-un ghetou ia foc, incendiul ucigând un număr de imigranți ilegali. Un câine reușește să scape din flăcări, dar este acoperit cu funingine și are arsuri urâte. Un domn care-și făcea plimbarea de seară urmărește ce se întâmplă și decide să-l ia cu el. Acesta este […]
M-a sufocat atât de tare în timp ce mă gândeam la tine, că de acum încolo lucrurile ar trebui să fie în regulă. Încercați să vă înfășurați mintea în jurul acestei propoziții. Cine sufocă pe cine? Cine își cere scuze cui și pentru ce? Între cine ar trebui să fie […]
Adio, vară de Adrian Păunescu Adio, vară, pleacă-n ascunzişuri, Noi suntem gata de-a cădea într-o carte, Şi de-a mai lăcrima către pietrişuri, De dor de tine şi de dor de moarte. Din fructe coapte picură alcoolul, Nimic nu mai rămâne cum fusese, Ce cosmic iese dintre ramuri golul Penultimelor tragice […]
Pe măsură ce trec anii, poveștile ca cea despre care vreau să vă amintesc acum au un impact mult mai puternic, devastator. Mă tot întreb cum de a fost posibil ca semenii noștri să procedeze așa și de ce nu am reușit să învățăm nimic din tot ceea ce am […]
De multă vreme tot dau târcoale cărții semnată de Adina Popescu, dar din nu știu ce considerente nu a fost achiziționată până acum, în toiul verii, atunci când am fost cumva nevoită, aflându-se pe lista de lecturi a copilului mic. De la editura Arthur, acolo unde ea a apărut, avem […]
Aceasta carte foarte frumoasă, care a fost publicată în anul 2005, a ieșit la iveală doar după ce a fost făcută o ecranizare după ea în care rolul principal, al lui Jenny, a fost jucat de Jennifer Aniston, celebră din serialul Prietenii tăi, care a rulat cu mare succes și […]
O familie modernă este povestită de Kim In-ho, în vârstă de 48 de ani, un regizor de film ratat, cu un munte de datorii și o căsătorie eșuată: Vândusem tot ce putea fi vândut. Primul lucru pe care l-am vândut a fost o mașină la mâna a doua, veche de […]
La întoarcerea din vacanță, am avut bucuria de a găsi acasă un colet trimis de Cristina Andone. Nu am avut idee ce este, dar bucuria a fost foarte mare, asta pentru că pe mine, dar și pe Luca ne leagă de Cristina amintiri de suflet. Am tot povestit, pentru cine […]
„Palatul de gheață” este o lectură care m-a deranjat, sau mai bine spus nu mi-a produs un confort prea mare, dar asta nu înseamnă că am abandonat-o ci din contra. În limbajul simplu, poetic, aflăm o poveste destul de simplă, devastatoare, despre prietenie și copilărie. Este o poveste despre pierderi […]