Încerc tot soiul de modalități ca activitățile și desfășurarea lor să fie cât mai atractive dar și tentante. Din varii motive, copilul trece printr-o pasă nu foarte bună – incomodă aș putea spune – iar asta a perturbat într-o mare măsură drumul lui. Nu este ceva grav dar nici nu […]
Machete didactice
Am făcut materialul acesta de ceva vreme, dar cum lecția abia astăzi a fost ținută, am dorit să aștept – ca de fiecare dată – să văd care a fost reacția copiilor și a musafirilor. Și am aflat că au primit cu mare bucurie această temă așa cum am mai […]
Pentru întâlnirea de astăzi, cea pe care o am cu clasa doamnei Ana, m-am gândit să vin cu ceva mai inedit și anume, experimente. Știu că multă lume nu le face acasă iar motivele sunt mai multe asta ca să nu mai pomenesc de scuze. Prima scuză, cea care este […]
Patru drapele ce s-au cerut făcute, în graba mare – ca de obicei – m-au trimis cu gândurile departe. E imposibil ca atunci când lucrezi o bucată de polistiren care nu are nici o formă și nici o destinație și din care mâinile și mintea ta să conceapă o formă, […]
Nu, la noi nu a fost Școala Altfel și nici nu va fi până la finalul lui mai, pentru că atunci a hotărât direcțiunea să se desfășoare aceste activități. Poate e mai bine, că e mai cald. Dar există un impediment că săptămână de cinci zile se va transforma într-una […]
Am colaborat cu o doamnă, pe repede-nainte, rugându-mă să-i confecționez materialul pentru o lecție pe care trebuia s-o facă alături de copiii din clasa fiicei ei. Acolo, la școala respectivă, părinții trebuie să ține, periodic, lecții alături de copii. O idee excelentă ce-ar trebui implementată și-n învățământul nostru de stat. […]
Atunci când te gândești la război îți vin în minte numai nenorociri. Oamenii sunt dezrădăcinați pentru a se feri din calea bombardamentelor; mor tații, soții, frații pe câmpul de luptă; foametea și bolile se strecoară în cât mai multe case iar tristețea este copleșitoare. Dar iată că, în cartea sa, […]
Dacă e marți, e doamna Ana și ai ei „copii”. E o întâlnire așteptată de ambele părți și pentru care eu mă pregătesc temeinic. Atunci, la început, când am vorbit cu doamna despre subiecte, mi-a spus că i-ar plăcea să lucrez ce am lucrat cu Luca, drept pentru care m-am […]
Vorbeam zilele trecute de un proiect internațional la care a dat curs o doamnă învățătoare de aici. E ceva de anvergură și necesită multă muncă și o investiție pe măsură. Găsiți mai multe detalii dacă accesați linkul de mai jos. Programul internațional „Să învățăm despre pădure” Pentru a completa locul […]
De fiecare dată mă simt excelent când pot colabora/ajuta ca o activitate să meargă direct la sufletul copiilor. Chiar dacă sunt martorul tăcut al bucuriei lor, sunt convinsă că pozitivitatea și freamătul meu nu are cum să nu răzbată. A fost o colaborare în scurt, adică am avut extrem, dar […]
Prezentare și regulament LeAF PROGRAMUL INTERNAŢIONAL „SĂ ÎNVĂŢĂM DESPRE PĂDURE” (LeAF – Learning About Forests) PREZENTAREA ŞI REGULAMENTUL PROGRAMULUI CE REPREZINTǍ LeAF / „SĂ ÎNVĂŢĂM DESPRE PǍDURE” ? Program mondial de educație pentru mediul înconjurător, prin care sala de clasă este ȋnlocuită cu natura, iar lecțiile de desfășoară ȋn mediul […]
O machețică atât de mică și atât de frumoasă va pleca în lume. Are 50 de centimetri și, cu siguranță, lumea ei este cea a spiridușilor. Sunt convinsă că multe povești va avea de spus. Însuși confecționarea ei a fost o poveste. Una frumoasă, cu siguranță! […]