Patru drapele ce s-au cerut făcute, în graba mare – ca de obicei – m-au trimis cu gândurile departe. E imposibil ca atunci când lucrezi o bucată de polistiren care nu are nici o formă și nici o destinație și din care mâinile și mintea ta să conceapă o formă, să nu te facă să gândești.
Întâi la ceea ce-ți propui – recte tema. După care intervin extensiile.
Te gândești la punctele comune cu forma concepută.
Trăirile care ți-au rămas lipite de suflet ori minte.
Oamenii pe care i-ai întâlnit.
Plăceri ori neplăceri.
Dorințe legate de tine. Dorințe legate de copii.
Nici nu bănuiți ce desen complicat se țese din multitudinea de gânduri ce țâșnesc din te miri ce cotlon.
Am rememorat secvențe din existența mea pe care m-am bucurat că destinul mi-a permis să le trăiesc. Iar drapelele de astăzi au creat o furtună în sufletul meu.
De ce?
În primul rând pentru că e vorba de Marea Britanie. Ce reprezintă pentru mine regatul? O împlinire și o confirmare că primul meu copil a fost îndrumat corect pentru a pătrunde în visul lui. O bucurie, pentru că am fost și eu parte componentă a acestui demers. Clipe de vis petrecute în deplasările făcute acolo alături de cei doi copii ai mei.
Știu, poate părea facil, la îndemâna oricui de a ajunge acolo, acum când granițele sunt deschise ceea ce pe vremea adolescenței mele era doar un vis. Ca părinte nu ai cum să nu te bucuri că băiatul/copilul e plecat acolo pentru a-și desăvârși pregătirea academică.
Marea Britanie este o destinație de vis pe care aș vrea s-o revăd, dacă se poate în aceeași formulă.
Urmează drapelul Statelor Unite ale Americii. Știu, nu pot afirma că am pășit pe tărâmul făgăduinței dar pentru că băiatul meu cel mare este plecat acolo de mai bine de jumătate de an, timp în care își continuă studiile începute în Anglia, pot avea sentimente. Corespondența noastră este susținută iar trăirile mele legate de ceea ce se petrece acolo trec prin el. L-am încurajat, nespus, în a-și urma visul și l-am susținut cu tot ce mi-a stat în putință. Dar să știți că nu e ușor și nici America nu mai este ceea ce era odată, cel puțin din poveștile spuse de cei care au trăit această experiență.
Urmează drapelul Uniunii Europene. Am amintiri plăcute legate de uniunea din care facem și noi parte, slavă Domnului!, pentru că așa am putut călători în câteva destinații minunate. Croația, Italia, Austria, Serbia, Polonia, Cehia, Bulgaria și nu în ultimul rând Turcia, le-am putut vizita datorită acestei facilități. Altfel cred că era mult mai greu dacă ar fi fost nevoie de vize. Iar trăirile de acolo nu mi le poate lua nimeni. 🙂
Și nu în ultimul rând drapelul României care este țara mea. Aici îmi sunt rădăcinile, familia. Aici am crescut și m-am format. Aici s-au petrecut cele mai importante evenimente ale mele. Aici am devenit mamă.
E țara mea pe care o iubesc dar față de care am și câteva ofuri mari.
Educația și sănătatea sunt cele mai mari. Și dacă s-ar ivi ocazia să plec după vreun copil de-al meu, aș pleca! Chiar dacă vârsta la care sunt nu-mi mai oferă prea multe alternative, la cum se desfășoară treburile pe aici, aș pleca. Mai aveam o speranță mare atunci când al doilea copil a început școala dar ea se face, de la zi la zi, tot mai mică.
Îmi doresc să mă înșel și realitatea să mă contrazică. Mult îmi doresc acest lucru!
Patru drapele și un noian de trăiri. Dar câte au rămas nerostite!
