Ieri a fost Ziua cărţii. Un bun prilej de a mai aduce în faţa opiniei publice şi acest subiect, nu numai discuţii lipsite de conţinut. Aseară târziu, l-am urmărit pe academicianul Eugen Simion într-o discuţie minunată cu privire la Cioran şi la Eliade, la cărţile de altădată, la ceea ce […]
Literatură pentru copii
Iată că ziua de ieri a constituit o premieră pentru noi toţi; copil, mamă, tată, aceea de a intra cu totul într-o lume plină de culoare, delicateţe, prietenie şi bun gust. Un an din viaţa familiei Chiţ- Chiţ se adaugă pe lista cărţilor citite dintr-o suflare de Luca. În această […]
Chiar aşa! Cum reuşeşte barza să-şi găsescă drumul? Tocmai asta am vrut să aflăm, acum când berzele s-au reîntors din tările calde. Vineri, 28 martie, a fost pentru prima dată în acest an când am văzut un grup mare de berze. Stăteau pe un teren proaspăt arat şi probabil, se […]
Cei din generaţia mea, a decreţeilor, nu au cum să nu-şi aducă aminte de Lolek şi Bolek, cei doi fraţi năzdrăvani şi puşi mereu pe şotii. Urmăream cu mare interes isprăvile lor şi chiar dacă erau difuzate cu porţia (câte din mămicile de acum nu ar fi de acord cu […]
M-am întrebat adeseori dacă pot interveni într-o poveste, dacă pot adăuga sau scoate personaje, dacă pot schimba firul ei sau dacă mă pot strecura şi eu, ca făcând parte din ea. Poate că părerile sunt împărţite, unii îmbrăţişând ideea, alții respingând-o, dar atâta timp cât tot acest demers este pozitiv, […]
Da! Ne-am întâlnit! Mai întâi m-am întâlnit eu cu aceste minunate personaje, totul petrecându-se în timpul în care îl aşteptam pe Luca să iasă de la concursul Euclid – limba română, etapa a II a. La fiecare concurs la care a fost Luca si nu au fost puţine, eu l-am […]
De dimineaţă, prezenta soarelui strălucitor anunţa o zi specială. Tot drumul până la şcoală Luca a povestit cum o să ne petrecem vacanţa pe malul mării, cum este răsăritul de soare văzut din capitală şi ce vară minunată va urma. Chiar dacă eu am foarte mult de lucru, chiar dacă […]
Lectura reprezintă la această oră o piatră de încercare pentru fiecare familie. Iar dacă această familie mai are şi copii, demersurile luate în acest sens trebuie să fie susţinute şi de lungă durată, asta ca să nu spun permanente. Oferta de carte este de-a dreptul copleşitoare şi-ţi trebuie o stăpânire […]
Harry şi găletuşa cu dinozauri este prima din cele patru cărţi cu acest personaj pe care le avem în casă şi pe care Luca le-a citit de mai multe ori. Harry este un băieţel, care descoperă în podul casei, atunci când a făcut ordine alături de Buni, o cutie plină […]
Îndrăgesc poeziile! Cred că lecturarea lor reprezintă pentru cei mici, dar nu numai pentru ei, o modalitate mai facilă de-a reţine un text şi de-al parcurge cu plăcere. Rimele sunt cele care înlesnesc acest lucru. Nu este pentru prima dată când ne întâlnim cu poeziile scrise de Passionaria Stoicescu. Avem […]
Continuam experienţa începută săptămâna trecută, atunci când inegalabilul Florian Pittiş ne-a citit „Winnie şi Ziua furtunoasă”. De această dată a fost vorba de „Ursuleţul Winnie şi copacul cu miere”. Deosebirea față de data trecută a fost aceea că, de dragul vremurilor trecute cred, a ascultat și Răzvan alături de noi. […]
O să mă întrebaţi ce legătură are Baba Dochia cu… the four seasons, sau mai pe româneşte, cu cele patru anotimpuri. Păi, dacă vrei, are! Suntem într-o perioadă în care Luca este dispus să asculte şi să înveţe mai mult în limba engleză, iar acest lucru trebuie speculat la maxim. […]