Îmi place să confecţionez materiale didactice pe această temă. Şi motivele sunt multe. Ar fi faptul că-mi plac norii. Dar ce-mi plac! Norii văzuţi din avion sunt … . Şi pe urmă… curcubeul. Este cineva care nu iubeşte curcubeul? A fost o vreme, atunci când călătoream foarte mult, când am reușit să […]
Machete
Aşa precum se ştie, şi aici mă refer la cei care lucrează în grădiniţe ,există şase centre cu ajutorul cărora copiii învaţă noţiuni foarte importante. La nivel teoretic, în fiecare zi trebuiesc deschise trei centre, alese în funcţie de tema activităţii din ziua respectivă, la care copiii găsesc materialele necesare […]
Ştirile din seara precedentă în care se făcea vorbire despre temperaturile neobişnuit de calde ale acestei perioade m-au trimis cu gândul la păsările călătoare. Acolo, în acel reportaj, am văzut cum mai mulţi tineri stăteau pe malul Begăi îmbrăcaţi aşa, ca de primăvară şi priveau cum nişte răţuşte alunecau tacticos […]
Până acum, iarna aceasta a fost extrem de capricioasă. Nu spun numai că a fost săracă în precipitaţii şi că cele care au căzut, au fost concentrate de-a lungul a doar trei săptămâni ci şi de faptul că acum, există temperaturi de peste 10 grade Celsius. Doamnele educatoare au avut […]
O să mă întrebaţi ce legătură are Baba Dochia cu… the four seasons, sau mai pe româneşte, cu cele patru anotimpuri. Păi, dacă vrei, are! Suntem într-o perioadă în care Luca este dispus să asculte şi să înveţe mai mult în limba engleză, iar acest lucru trebuie speculat la maxim. […]
A fost odată ca niciodată o vulpe tare vicleană şi prefăcută. Îşi căutase toată noaptea ceva de mâncare dar nu a avut noroc să găsească. Luminându-se de ziuă, se aşeză sleită de puteri la umbra unor mărăcini de pe marginea drumului, poate-i vine vreo idee unde să mai caute de […]
Puişorul îngâmfat Odată un puişor a găsit pe drum o coajă de pepene şi cum peste noapte fusese o ploaie mare, coaja fusese luată şi dusă aproape de gârlă. Acolo a găsit-o puişorul, plutind pe marginea apei. -Ce bine, a zis el în gând, mi-am găsit o barcă şi mă […]
Avantajul de a lucra cu şi în compania copiilor este acela de a te reîntâlni cu personaje dragi din copilăria ta. Aveam tendinţa de a scrie că, avantajul de a fi părinte înlesneşte acest fapt însă nu trebuie să fii neapărat părinte pentru a lucra cu cei mici. Sunt o […]
Nici nu ştiu cu ce să încep! Singurii vulcani pe care i-am vizitat până acum au fost cei noroioşi şi vreau să spun că am trăit nişte sentimente foarte ciudate, ireale aş putea zice. Cadrul în care se desfăşura această vizită permitea trăirea de aşa senzaţii, pentru că atunci când am […]
După ce anotimpul iarna a fost în acest an mai atipic, şi spun asta deoarece zăpada s-a lăsat tare mult aşteptată iar cei mici nu au putut avea decorul potrivit pentru a-l aştepta pe Moş Crăciun, dar mai ales pentru a practica sporturile de iarnă, iată că, după trei săptămâni […]
Doamna profesoară Dochia Smaranda a intrat în viaţa noastră, tumultuos. Se întâmpla la finalul anului 2002, atunci când Răzvan a ajuns să-i fie elev. Spun că a ajuns, deoarece el a început cu un alt profesor ce s-a dovedit a nu fi potrivit pentru el, iar examenul de final de […]
Povesteam ieri, cum a putut această machetă să deschidă pofta unui şcolărel de a mai învăţa câte ceva, despre animale polare. După ce procesul de confecţionare a fost gata, cel care a experimentat primul utilitatea ei a fost Luca, evident. În demersul nostru am scos iarăşi pe post de îndrumător […]